Limbajul Trupului. Citește-te pe tine! (2)

Publicat pe Actualizat pe

mersÎn privința mersului unei persoane, sunt vreo 40 de feluri diferite de a merge. Fiecare dintre ele îți dezvăluie starea de spirit, siguranța, emoțiile pe care „posesorul” le are în momentul respectiv. Mersul, asociat cu mimica feței, face destul de ușor citibil un om. Cineva care merge la plimbare, fără o țintă precisă, o să aibă un mers diferit de o persoană care merge la o întâlnire sau la serviciu. Există mers vesel, mers trist, mers autoritar, mers dominant, mers timid, mers… de om beat… 🙂

Cel mai interesant lucru, după părerea mea, este faptul că noi înșine ne lăsăm influențați de propriul limbaj non-verbal, la fel cum devenim ghidați de propriile gânduri. Partea psiho-neurologică influențează fiziologia, dar, culmea, e valabil și reversul medaliei: fizionomia, elementele de fiziologie determină starea de bine sau de rău a minții, a creierului, a ființei.

Omul care gesticulează larg, deschis, care ține mereu spatele drept, care-și menține tonul vocii calm sau plin de zâmbet, care te privește în ochi când îți vorbește, care-ți strânge mâna, nu și-o prăbușește pe a lui în a ta, ori e un mare, foarte mare actor 🙂 , ori are calitatea de a inspira o încredere curată, nedisimulată.

Amy Cuddy, în speech-ul de mai jos, se referă la atitudinea pozitivă exersată. „Fake it ‘til you make it!” Fă-o până reușești! Fiindcă se va întâmpla ceva mai mult de-atât: o faci până ce devii persoana aia care-ți dorești să fii. Nu e vorba de prefăcătoria ca defect, de ipocrizie; ci de adoptarea unei poziții, a unor gesturi simple, deschise, de încredere în sine și putere personală care-ți schimbă efectiv viața. Cu un exercițiu de 2 minute, repetabil, vei vedea la Amy Cuddy cum poți deveni alt om. Astfel se face diferența între două persoane la fel de bine pregătite profesional, la fel de integre dpdv uman. Eu însumi am angajat sau am recomandat pentru angajare (în radiourile din România) DJi (animatori, realizatori) cu atitudinea menită să transmită ceea ce vrea ascultătorul să primească: bună dispoziție, siguranță, încredere, zâmbet… Fiindcă radioul e o stare molipsitoare. Și, cel puțin până acum, nu m-am înșelat; directorii de radiouri încă mă mai sună când vor să angajeze pe cineva.

Dacă vrei să-ți schimbi viața, întâi exersezi gesturi, atitudini, tehnici de remodelare verbală, non-verbală și paraverbală, până când ele devin obiceiuri. Mintea subconștientă nu gândește, nu judecă, nu analizează. Ea îți oferă permanent răspunsuri, idei, soluții pe baza obiceiurilor formate în timp. De vrei altceva de la viață, schimbă-ți micile obiceiuri și vei vedea că se schimbă apoi alea mari, se schimbă lumea în care trăiești! E incredibil, dar adevărat. O spun din proprie experiență. Am fost jos de tot și m-am trezit zburând.

putinobamaIată un exemplu concret de limbaj al trupului. Întâlnire între Putin și Obama. Primul îl așteaptă pe al doilea, nu face niciun pas în întâmpinare, ține palma dreapta și fermă. Simplu. Vrea să impună respect, denotă siguranță de sine. Obama, ca să contracareze 🙂 , îl privește în ochi încă de la distanță pe rus, întinde la orizontală antebrațul, cu palma ușor înclinată în jos, în semn de autoritate. Ambii sunt oameni hotărâți, care s-au instruit mult, din toate punctele de vedere, până să ajungă aici.

Iar acum, dă-ți voie să vezi minilecția ținută de Amy Cuddy. Vei râde, îți vei schimba poziția corpului, vei fi impresionat, te vei emoționa odată cu ea și vei învăța măcar un lucru care-ți va prinde bine.

Reclame

36 de gânduri despre „Limbajul Trupului. Citește-te pe tine! (2)

    Dianette a spus:
    ianuarie 8, 2014 la 12:52 pm

    Citesc cu placere limbajul trupului… peste tot… 😉
    Si ce pofta mi-ai facut cu gura de aer- off topic..

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 8, 2014 la 1:12 pm

      Foarte bine faci! Puține lucruri sunt atât de frumoase pe lume precum o astfel de lectură completă. A trupului. 🙂
      Vrei niște aer curat de la mine? 🙂

        Dianette a spus:
        ianuarie 8, 2014 la 2:28 pm

        Si rezerve ai adus… de la plimbare 😉

          drstoica a răspuns:
          ianuarie 8, 2014 la 3:33 pm

          Sunt rezerve personale, dar dacă vrei, împart cu tine și facem schimb de impresii. 🙂

            Dianette a spus:
            ianuarie 10, 2014 la 9:32 am

            Ei… rezervele personale… nu se impart. Sunt prea… personale.
            Intentia conteaza, insa! 😉

    OrhiKamyDeea a spus:
    ianuarie 8, 2014 la 12:55 pm

    Dupa ,,Citeste-ma bine!,, ma asteptam sa urmeze ,,Invata-te pe tine!,,
    Ca de citit ii las pe ceilalti sa imi citeasca limbajul non-verbal sau ce or dori ei sa mai citeasca 🙂

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 8, 2014 la 1:04 pm

      Știm atât de puțin să ne citim pe noi înșine, încât ne vine greu să ne devenim mereu buni prieteni. 🙂 Așa apar conflictele interioare: „uite că vreau, dar nu cred că pot…”. Ne sabotăm pe noi înșine.

        OrhiKamyDeea a spus:
        ianuarie 8, 2014 la 1:12 pm

        Nu cred ca esti in situatia descrisa 🙂
        Cum nici pe mine nu ma recunosc.
        Pfiu, modestia mea ma omoara 😉
        Cu titlul meu ma refeream la capacitatea de a ne invata sa folosim limbajul non-verbal, pentru a putea ,,emite,, mai bine ceea ce dorim sa transmitem.

          drstoica a răspuns:
          ianuarie 8, 2014 la 1:19 pm

          Perfect adevărat. E vorba de o reală îmbunătățire a comunicării și, implicit, de alte rezultate, de alte continuări ale unor discuții, de altă viață.

    Soap Bazar a spus:
    ianuarie 8, 2014 la 1:25 pm

    Vreau si eu sa zbor 🙂

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 8, 2014 la 1:29 pm

      Eu îți dau aripi, tu îmi dai săpun cu ciocolată și cafea, vrei? 😀

        Soap Bazar a spus:
        ianuarie 8, 2014 la 1:58 pm

        Nu vreau nimic mai mult, imi convine trocul 🙂

          drstoica a răspuns:
          ianuarie 8, 2014 la 1:59 pm

          Nici n-o să știi când le ai deja instalate. Te vei trezi zburând, pur și simplu. 🙂

            Soap Bazar a spus:
            ianuarie 8, 2014 la 2:03 pm

            Le am deja instalate? 🙂

              drstoica a răspuns:
              ianuarie 8, 2014 la 3:24 pm

              Da. Doar ai curajul să-ncepi să zbori. Puțin câte puțin, ca să dispară răul de înălțime. 🙂 Abia aștept să-mi spui cum e! 🙂

    Mala a spus:
    ianuarie 8, 2014 la 2:08 pm

    Fascinant material! Se muleaza perfect pe ce citesc acum: Gary Tracy.

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 8, 2014 la 3:26 pm

      Mulțumesc tare mult, Mala. Mă bucur enorm să fie și altora de folos, să descoperim împreună că apar lucruri care ne îmbunătățesc viețile.

    Dan a spus:
    ianuarie 8, 2014 la 2:14 pm

    Sa nu dai mâna cu cineva când altul înaintea ta a facut-o este o nesimtire. Care poate avea, mai ales la nivelul asta, justificari. Am simtit de multe ori nevoia sa fiu nesimtit si totusi n-am fost. Dar nu-mi pot opri ochii sau zâmbetul sa fie nesimtiti, atunci când este cazul…

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 8, 2014 la 3:32 pm

      Te referi la momentul cu fostul președinte al Statelor Unite? E un gest neplăcut, într-adevăr. Dar nu știm ce anume i-a spus gardianului, care a fost „comunicarea” dintre ei doi. Iar de la Bush Jr te puteai aștepta oricând la ceva… altfel. 🙂
      Cred că tocmai în asta constă succesul comunicării: în a deveni cel care nu mai cade în extreme. O privire, un zâmbet pot fi gesturi mai subtile decât un act fățiș împotriva celuilalt. 🙂

    Irina a spus:
    ianuarie 8, 2014 la 10:47 pm

    Acum doua zile, in timpul unui interviu :), eram constienta de posturile mele, de faptul ca ma tot fatai si nu-mi gasesc locul dar nu ma puteam abtine. Imi amintesc ca, la un moment dat, imi tot atingeam gatul si ma intrebam oare ce inseamna faptul ca-mi tot ating gatul. Acum, cu ajutorul acestui filmulet, am aflat. Mamma mia, nu e de bine deloc :)) Dar macar ca mi-am propus sa fiu mai atenta la propriile gesturi si posturi. Si, normal, si la ale celorlalti. 🙂 So, no more touching my neck. Maybe other parts, like my hips :))

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 9, 2014 la 12:47 pm

      Ideea e să modifici starea care conduce la gesturile respective. Asta spune Amy Cuddy: fă alte gesturi care vor conduce la altă stare. 🙂 În cazul în care e o stare nedorită, bineînțeles.
      Devine plăcut, interesant și util să fii atentă la tine și la cei din jur. În altă ordine de idei, îți poți atinge tot ce vrei dacă asta îți dă o stare de bine. 😀

    monicasicoe a spus:
    ianuarie 9, 2014 la 9:48 pm

    gesturile, mimica, mainile, am tot citit despre ele. dar mersurile imi sunt straine. inca

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 9, 2014 la 9:54 pm

      Ok, de-acum încearcă să ghicești starea oamenilor și în funcție de mersul lor. 🙂

        monicasicoe a spus:
        ianuarie 9, 2014 la 11:36 pm

        Starea? Le citesc toată viața 🙂 multumesc pentru tema de studiu

          drstoica a răspuns:
          ianuarie 9, 2014 la 11:48 pm

          E, nu știu dacă ei ar vrea să le citești chiar toată viața, și de zi și de noapte. 😀

            monicasicoe a spus:
            ianuarie 9, 2014 la 11:50 pm

            Eu zic ca o persoana este aceeași zi si noapte 🙂

              drstoica a răspuns:
              ianuarie 10, 2014 la 12:10 am

              Mă-ndoiesc că are aceleași stări, aceleași emoții, aceleași dorințe și zi și noapte. 🙂

                monicasicoe a spus:
                ianuarie 10, 2014 la 8:54 am

                Eu am zis doar ca este aceeași persoana. Emoțile si stările diferă din minut in minut. Din fericire

                  drstoica a răspuns:
                  ianuarie 10, 2014 la 10:42 am

                  Asta înseamnă că una citești la o persoană dimineața, alta citești seara, la așa ceva mă refeream. 🙂

                    monicasicoe a spus:
                    ianuarie 10, 2014 la 10:08 pm

                    In functie de gradul de oboseala, seara sau dimineata imi tarasc picioarele. si merg incet ca doar sunt ardeleanca, totul e foarte lent la mine 🙂 ce ‘citesti’ din asta?

                      drstoica a răspuns:
                      ianuarie 11, 2014 la 12:12 am

                      Ziceam că există o regulă importantă pentru buna „citire”: nu scoți din context. 🙂
                      Și, implicit, nu faci interpretări din ceea ce nu observi tu, cu ochii și urechile tale. 🙂

    Puterea cuvântului | DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog! a spus:
    ianuarie 30, 2014 la 12:37 pm

    […] aici povesteam și postam un filmuleț care să-ți arate cât de mult îți pot influența starea un […]

    littlebutterfly a spus:
    februarie 6, 2014 la 4:38 pm

    din intamplare am ajuns aici, dar se pare ca am ajuns la momentul potrivit 😀 unele lucruri chiar daca se intampla aparent fara motiv, au un motiv sau un rost 🙂
    foarte faina prelegerea si plina de informatii numai bune de cultivat 🙂

      drstoica a răspuns:
      februarie 6, 2014 la 5:02 pm

      Îți foarte mulțumesc, littlebuterfly, și mă bucur de vizită. Vorba lui Jung: există o sincronicitate perfectă. Legături aparent acauzale între tot ce se întâmplă în Universul ăsta frumos. 🙂 Eu cred că-i de bine. 🙂

        littlebutterfly a spus:
        februarie 6, 2014 la 5:12 pm

        E de foarte bine. 🙂 aveam nevoie sa imi reamintesc unele lucruri si s-a potrivit perfect cu momentul 🙂

          drstoica a răspuns:
          februarie 6, 2014 la 5:17 pm

          Atunci, să ne remodelăm în propriul beneficiu, zic! 🙂 Să facem ceea ce ne face bine și nu invers, indiferent cât de tare ne-am atașat de suferințele noastre, de obiceiurile limitative la care ne vine greu să renunțăm cu adevărat.
          Hai să comunicăm printr-un limbaj al trupului cât mai senin! 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s