Mic, mic, dar voinic :)

Publicat pe

tyler1Tyler Armstrong e din California și are 9 ani. La 44 de ani după ce un alt Armstrong a făcut acel pas mic pentru el, uriaș pentru omenire, Tyler, păstrând proporțiile, reușește ceva similar. Pentru că vrea, poate și merită, își face bucuria de a urca pe munte. Din ce în ce mai sus. În ziua de Crăciun, omulețul ăsta a doborât un nou record personal: atingerea celui mai înalt vârf din cele două Americi și al doilea munte ca înălțime din întreaga lume – Aconcagua, din Argentina – 6.962 de metri!!!

Împreună cu tatăl său, un tip de 30 de ani, Tyler Armstrong bătuse anterior Kilimanjaro, vârful african de 5.895 de metri. La 7 ani, urca într-o singură zi pe Vârful Whitney, de 4.421 de metri, cel mai înalt din Statele Unite. Pentru expediția din Argentina, copilul a avut nevoie de un permis special din partea autorităților, care nu permit minorilor sub 14 ani o astfel de escaladare.

Îți dai seama ce încredere, ce putere și ce dorință are omulețul din imagine? Sunt lucruri care-l vor face un adult deosebit, un adult ce va ști că schimbarea lumii începe întotdeauna cu el. Că orice e posibil; trebuie doar să-ți imaginezi și să încerci. Da, acest copil poate constitui deja un model pentru noi, „oamenii mari”. Nu-mi doresc să urc la aproape 7.000 de metri pe munte, dar îmi doresc să am câteva dintre calitățile celui care o face la vârsta de 9 ani.

Expediția lui Tyler a avut ca scop strângerea de fonduri pentru bolnavii de distrofie musculară. Un bravo în plus pentru copil și pentru tatăl lui, nu?

17 gânduri despre „Mic, mic, dar voinic :)

    La Petite Fille de la Mer-july a spus:
    decembrie 29, 2013 la 1:01 pm

    Si ce zambet frumos daruieste !

      drstoica a răspuns:
      decembrie 29, 2013 la 1:09 pm

      Neuroștiințele spun că starea mentală influențează partea fiziologică, dar și invers. Cu alte cuvinte, dacă ești frumos interior, devii la fel și exterior, dincolo de trendul etichetelor „frumos”, „urât” la care ne raliem cu toții.
      Ai dreptate, și mie mi se pare un omuleț foarte luminos.

        La Petite Fille de la Mer-july a spus:
        decembrie 29, 2013 la 1:19 pm

        Biochimia creierului poate fi comparata cu zicerea biblica,,necunoscute-s caile Domnului „. Ai vazut cum reactionam de diferit in fata frumosului ? Pentru ca eu nu cred ca exista urat in natura, doar comportamentele pot fi clasificate, dar nu si omul .

          drstoica a răspuns:
          decembrie 29, 2013 la 1:42 pm

          Ah, ce mă bucur că ai spus asta, ce-mi place! Și când scrii „natură”, eu includ aici și oamenii.

            La Petite Fille de la Mer-july a spus:
            decembrie 29, 2013 la 1:45 pm

            Suntem parte din ea, Doc, asa este .

    incredibleyoung a spus:
    decembrie 29, 2013 la 1:03 pm

    Da,foarte uman.Like.Nu imi merge butonul de like.uf.Da,ai mare dreptate,schimbarea in bine a intregii lumi sta in fiecare din noi.Felicitari ca gandesti asa,si cu siguranta si actionezi in masura.Vreau si eu…voi gai si eu acel ceva cu care sa pot contribui,nu?:)

      drstoica a răspuns:
      decembrie 29, 2013 la 1:11 pm

      Acel ceva este deja în tine, sunt sigur. Dacă nu l-ai găsit încă, îl vei găsi. Și-l vei dărui. Când dăruiești, primești. Când îți pui întrebarea pe care ți-ai pus-o tu, deja dăruiești. Așa cred eu. 🙂

    Iustina a spus:
    decembrie 29, 2013 la 2:42 pm

    Cred că i-a fost de ajutor (măcar 1%, nu aruncați cu roșii în mine 🙂 ) faptul ca are părinți tineri. Serios, unul de 28-30 ani a fost sprințar pe lângă el, unul de 40 ar fi fost mai amorțit. Plus că iei mai ușor lucrurile la tinerețe. Copilul acesta extraordinar e un bun argument pentru făcut copii la timp :).

      drstoica a răspuns:
      decembrie 29, 2013 la 3:04 pm

      Bravo, Iustina! Pledoarie pentru făcut copii. 🙂
      Roșiile sunt făcute să le mâncăm împreună, nu să ne batem cu ele. 🙂

    erys a spus:
    decembrie 29, 2013 la 10:36 pm

    inca un exemplu care atesta ca aceasta perioada de neuitat din viata fiecaruia – copilaria, este varsta superlativelor, a creativitatii, a inexistentei limitelor.
    felicitari lui, dar si celor ce l-au insotit, calauzit si supravegheat, taticului si serpasului tibetan!

      drstoica a răspuns:
      decembrie 30, 2013 la 2:26 am

      Să învățăm să fim din nou copii, corect! 🙂

    adnan a spus:
    decembrie 29, 2013 la 11:17 pm

    tu ii dedici postul asta copilului…think again 😛 . noi toti ne nastem cu ce vedem la copilul asta…insa ceva sau cineva intervine si distruge ceva…apoi trebuie sa invatam din nou sa simtim la fel…etc, etc, etc. cheers! 😀

      drstoica a răspuns:
      decembrie 30, 2013 la 2:26 am

      Ca să ne reconsiderăm pozițiile, ca să reînvățăm să fim noi înșine, avem, iată, nevoie de modele. De cât mai multe și mai reale. Puterea exemplului este extraordinar de mare. De aceea, postarea asta îi e dedicată omulețului. Cheers! 🙂

    Cuvânta a spus:
    ianuarie 1, 2014 la 8:16 pm

    Sunt rude sau e coincidenta de nume?

      drstoica a răspuns:
      ianuarie 1, 2014 la 9:51 pm

      Doar coincidență de nume.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s