Cum sunt oamenii din orașul meu?

Într-o zi, Călătorescu porni la drum către cel mai vestic oraș al continentului. Așa își propusese el: să vadă orașul ăla; nici măcar nu știa de ce. Când mai avea câțiva kilometri, iar picioarele îi cam obosiră de la atâta mers pe jos, se apropie de un bătrân așezat pe marginea drumului. Și-i zise gânditor: „Nu vă supărați că întreb, dar nu am mai fost niciodată pe-aici… Cum sunt locuitorii orașului care-mi iese în cale?”.

Bătrânul îi răspunse cu o întrebare: „Cum erau locuitorii orașului prin care tocmai ai trecut?”.

„A, egoiști, neprietenoși, reci… Numa’ belele am avut în mijlocul lor. De aceea mă și bucur că am plecat de-acolo!”

„Ce chestie!… făcu bătrânul. Așa sunt și locuitorii orașului în care vei intra curând.”

Călătorescu plecă abătut mai departe. La nici 10 minute, un alt drumeț, care lua lumea la pas, se apropie de bătrânul așezat pe marginea drumului. Și, mergând el la fel, către cel mai vestic oraș al continentului, îi puse aceeași întrebare bătrânului: „Abia am ajuns în zonă, nici nu prea știu încotro s-o iau; noroc că e drumul drept. Cum sunt locuitorii orașului spre care merg?”.

Bătrânul răspunse tot cu întrebarea de prima oară: „Cum erau locuitorii orașului prin care tocmai ai trecut?”.

„Erau de treabă, săritori, veseli, deștepți. Mi-am făcut ceva prieteni pe-acolo și cu greu i-am părăsit. Atât de frumos a fost, încât mi-am promis că, într-o bună zi, mă voi întoarce.”

„Eh, așa sunt și locuitorii orașului în care vei intra curând”, răspunse bătrânul.

Un biciclist, care bea o bere la câțiva metri mai încolo, auzind de fiecare dată conversațiile celorlalți, se apropie și el de bătrân după ce al doilea călător tocmai plecase. Și îi zise cu reproș: „Cum poți să dai două răspunsuri atât de diferite la una și aceeași întrebare pe care ți-o adresează două persoane?”.

„Prietene… Fiecare om poartă în inimă propria sa lume. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici, acum ceva să-i placă. Dimpotrivă, acela care și-a făcut prieteni în oricare alt oraș va găsi și aici tovarăși de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei.”

Eu mărturisesc că am niște amintiri grozave din fiecare loc prin care am trecut. Chiar dacă s-a întâmplat să fiu cu cineva care vedea, poate, mai mult fețele urâte ale orașului, ale comportamentului uman. Am ales, din fericire, să mă bucur de ceea ce-mi plăcea și să dau deoparte aspectele nedorite. Să fotografiez tot ce mă încânta, chiar dacă nu toată lumea mă înțelegea. Are fiecare om propria realitate. Dacă vrea să-i fie frumoasă, alege să vadă jumătatea plină a paharului. Nu că jumătatea goală nu ar exista. Doar că… la ce l-ar ajuta să privească, să simtă și să se plângă în permanență de ea?

Deci! Unde mergem data viitoare? Aștept sugestii de orașe, locuri, comunități. 🙂