Cine ești tu, de fapt?

Publicat pe Actualizat pe

iamKeichu, maestrul zen din epoca Meiji, era liderul religios al catedralei Tofuku din Kyoto. Într-o zi, guvernatorul regiunii Kyoto a trecut pe la el, nemaiîntâlnindu-l niciodată până atunci.

Servitorul maestrului Keichu i-a prezentat acestuia din urmă scrisoarea guvernatorului, care era semnată: „Kitagaki, Guvernator al regiunii Kyoto”.

„Îmi pare rău, nu-l cunosc pe omul ăsta, i-a spus Keichu servitorului său. Spune-i să meargă și să mă lase în pace.”

Servitorul s-a întors cu scrisoarea la expeditor, cerându-și scuze.

„O, a fost greșeala mea, îmi pare rău!” zise guvernatorul. După care a tăiat cuvintele: „Guvernator al regiunii Kyoto”. „Du-te din nou cu ea la maestru, te rog.”

„Ah, despre Kitagaki era vorba? a exclamat maestrul când a revăzut scrisoarea. Sigur că da, vreau să-l cunosc pe omul de care-mi spui.”

Ți-ai pus vreodată problema în felul ăsta? Ai încercat să vezi că nu ești o funcție, nu ești un rol, nu ești nici măcar un nume în viața ta? Ești doar omul care o poate lua mereu de la capăt, cu zâmbetul pe buze, cu putere și cu încredere. Iar cei din jur apreciază mult așa ceva. Cine nu apreciază omul, ci funcția, rolul, numele, suferă groaznic atunci când pierde propria funcție, când pierde propriul rol pe care-l joacă sau numele pe care-l poartă.

Iubește-te pe tine și nu ceea ce ai, ce ai căpătat de-a lungul vieții! Gândește-te la asta cu prilejul fiecărei întâmplări pe care o trăiești și-ai să vezi singur dacă este sau nu un lucru adevărat. Suntem atât de îndrăgostiți de ceea ce am dobândit, încât niciodată nu ne va fi de ajuns.

28 de gânduri despre „Cine ești tu, de fapt?

    OrhiKamyDeea a spus:
    decembrie 13, 2013 la 4:46 pm

    Pfiu… buna intrebare, grea intrebare… nu am raspuns exact.
    Ce stiu cu siguranta e ca EU sunt EU 🙂
    Fara tipare exacte … doar eu 🙂
    Oare TU – cine esti tu ?

      drstoica a răspuns:
      decembrie 13, 2013 la 4:53 pm

      Ai putea ca mâine să te lași dusă în Coreea de Sud și lăsată în parc pentru a lua viața de la capăt? 🙂 Știind că Tu ești TU, suficient cât să fii fericită oriunde te-ai afla. Mie, recunosc, mi-ar fi greu, deși m-am gândit de câteva ori la o astfel de experiență de viață. Și eram gata-gata să trec la fapte. 🙂 Atunci am fost, cred, cel mai EU dintre toate variantele din viața mea.

        OrhiKamyDeea a spus:
        decembrie 13, 2013 la 5:03 pm

        Daca ne referim la ceea ce ne dorim : da, as putea.
        Daca ne referim la ceea ce se poate: nu, nu as putea.
        Cand spun ca EU sunt EU – inseamna ca eu ma cunosc si imi stiu limitele. Unele le pot trece, altele nu doresc sa pot sa le trec, dar nici nu stiu cat voi mai sta pe ganduri 🙂
        Dar azi e vineri 13 si eu am promis ca nu vorbesc prea multe 🙂

          drstoica a răspuns:
          decembrie 13, 2013 la 8:17 pm

          13?! Ptiii… nu știam de ce e atât de frumos peste tot! 🙂 Hai noroc! 🙂

            OrhiKamyDeea a spus:
            decembrie 13, 2013 la 8:42 pm

            Am nevoie, dar multumesc 🙂 la fel si tie 😉

            OrhiKamyDeea a spus:
            decembrie 14, 2013 la 9:11 pm

            A trecut 13 de ieri si azi bate vantul printre blogurile ce le urmaresc eu. Oare am avut aproape toti ghinioane ieri? 😉

              drstoica a răspuns:
              decembrie 15, 2013 la 12:05 am

              La mine a fost zi cu soare, care ghinion?! 🙂

    Mala a spus:
    decembrie 13, 2013 la 5:02 pm

    Ma iubesc asa cum sunt si mi-e destul.

      drstoica a răspuns:
      decembrie 13, 2013 la 8:18 pm

      O dragoste sinceră și de bun augur. 🙂 Încerc să fac și eu același lucru.

        Mala a spus:
        decembrie 14, 2013 la 7:36 am

        Eu as zice ca-ti reuseste! Deja.

    ane a spus:
    decembrie 13, 2013 la 9:04 pm

    Suntem oameni cu aspiratii si viziuni diferite… VIAŢA este un cumul de cunoştiinţe, trăiri, fapte, esecuri,… La fel ca tine nu cred ca poti fi fericit oriunde te-ai afla 🙂 , din experienta mea de viata.

      drstoica a răspuns:
      decembrie 13, 2013 la 9:20 pm

      Nu, dar dacă viața m-ar obliga să merg „oriunde”, în loc să-mi plâng de milă, m-aș strădui să fiu fericit. Cine să mă oprească? 🙂 Nu că aș vrea să ajung „oriunde”. Am eu destinațiile mele. 🙂

    ane a spus:
    decembrie 13, 2013 la 9:28 pm

    ..noi nu suntem ceea ce parem a fi, daca facem o reflectie,suntem departe de adevar ..

      drstoica a răspuns:
      decembrie 13, 2013 la 11:08 pm

      Ai dreptate. Dar putem încerca să devenim.

        ane a spus:
        decembrie 13, 2013 la 11:34 pm

        Ma obosesc si ma complic gandind cum am putea incerca …

          drstoica a răspuns:
          decembrie 14, 2013 la 2:00 am

          Citind, ascultând, văzând cum fac alții pentru ei. Nu copiem rețete, fiindcă nu-s universale; sunt unice. Și descoperim singuri cum procedăm, încotro ne îndreptăm. Pare abstract și greu de crezut, dar funcționează. Și când te trezești pe drumul ăla pe care-l căutai, te bucuri fără să poți explica în cuvinte de ce.
          Știința zice că omul este singura viețuitoare care are un Sine inferior și unul superior. Cel de-al doilea este observatorul din mine, cel care se poate detașa astfel încât să-l observe pe Mine ce face, cum face, cum ar fi cel mai bine să facă. Doar omul are conștiință, dar trebuie s-o pună la treabă, fiindcă ea abia așteaptă.

            ane a spus:
            decembrie 14, 2013 la 8:55 am

            A fost o provocare, personal ma simt bine asa cum sunt, Iimportant este sa discerini si sa alegi doar ce este bun, bine pentru tine, sa inveti sa traiesti impacat cu sufletul sa nu faci nimanui rau pentru a evolua tu. Da constiinta….Multumesc pentru raspuns DrStoica. O zi placuta.

              drstoica a răspuns:
              decembrie 14, 2013 la 1:07 pm

              Mulțumesc și eu foarte mult. Ai mare dreptate.
              Weekend excelent, Ane!

    monicasicoe a spus:
    decembrie 13, 2013 la 11:24 pm

    bon soiree a toi le venredi 13

    monicasicoe a spus:
    decembrie 13, 2013 la 11:26 pm

    iar povestioara ta este foarte frumoasa. ce senzatie minunata, sa interactionezi cu om stiind doar ca este fratele tau pe acest pamant, atat. si sa asculti fara sa vrei neaparat sa raspunzi 🙂

      drstoica a răspuns:
      decembrie 14, 2013 la 1:36 am

      Îți mulțumesc pentru gândul frumos! Eu zic aproape bună dimineața pe 14 decembrie, deja sâmbătă! 🙂

    brideofchucky2013 a spus:
    decembrie 14, 2013 la 10:12 pm

    Eu singură nu știu cine-s, asta e ignoranță față de propria persoană 😀

      drstoica a răspuns:
      decembrie 15, 2013 la 12:06 am

      Întreabă-te și răspunde-ți la ureche, să afli doar tu. 🙂

        brideofchucky2013 a spus:
        decembrie 15, 2013 la 11:52 am

        Las că ceilalți din jur oricum știu mai bine cum sunt eu. Așa e mereu 😀

          drstoica a răspuns:
          decembrie 15, 2013 la 3:26 pm

          Da, din păcate, cei din jur cred că ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și ne pun etichete. Cum, de altfel, și noi procedăm cu ceilalți. 🙂 Mie, oricum, mi s-a părut că știi destul de multe despre tine, cu multă sinceritate.

            brideofchucky2013 a spus:
            decembrie 15, 2013 la 6:49 pm

            Deci îs conștientă de probleme mele, primul pas e făcut deja spre soluționare 😀

              drstoica a răspuns:
              decembrie 15, 2013 la 7:16 pm

              Ești mult mai conștientă decât lași să se vadă. 🙂 Iar soluționarea de care spui înseamnă starea de bine. Ori, folosind un cuvânt mare, înseamnă fericire.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s