Stuttgart, foarte ca lumea! Am zis! :) (foto)

Publicat pe Actualizat pe

wilhelmaCam 600.000 de locuitori. La aproximativ o oră distanță de izvorul Dunării. Locul unde a apărut motorul de automobil și cel de motocicletă. Cu Daimler, Porsche și Maybach născuți aici.

Stuttgart e un oraș care nu face excepție de la tradiția germanică: verde, curat, dichisit, plin de viață, cu de toate, ca shaorma 🙂 , cu oameni relaxați, serviabili și amabili, cu un transport în comun foarte bine pus la punct, cu restaurante de toate felurile și prețurile, dar… și puțin kitchos pe alocuri. Amestecul de sticlă și betoane proaspete pune în umbră arhitectura veche foarte plăcută ochiului. M-am cam întrebat de două-trei ori cum e posibil tocmai la ei un așa plan urbanistic semi-dezordonat, dar n-am găsit răspuns. Până la urmă, ce mai contează? Are orașul ăsta atâtea de oferit, încât prefer să le rețin doar pe-alea bune.

Altes Schloss (Palatul Vechi, datând de prin sec. 15; am să pun separat niște poze cu el, că prea e frumușel foc).

Neues Schloss, în stil baroc, terminat la începutul secolului 19 (Palatul Nou; acum sediul Parlamentului din landul Baden-Wurttemberg).

Wilhelma – Grădina Botanică și Zoologică (poza de sus), existentă încă din 1880, grație regelui Wilhelm I Wurttemberg.

solitudeAlte Staatsgalerie – Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, proiectat de un englez și deschis în 1843, unde stau expuse inclusiv lucrări de Picasso, Monet, Toulouse-Lautrec…

Solitude Schloss (Palatul Solitude), din sec. 18, a aparținut inițial ducelui Karl Eugen.

Johanniskirche (Sf. Ion) – un dom construit în stil neogotic acum un secol jumate. Stiftskirche (Sf. Magdalena) – o biserică foarte altfel (cu două turnuri contrastante, cu o cupolă de n-am știut ce să cred când am văzut-o așa verde), datând din sec. 12, reconstruită în stil gotic prin anii 1400, pentru ca în 1534 să devină biserică protestantă. Distrusă în marte parte de bombardamentele din ’44, ea a fost refăcută după vechile planuri arhitecturale.

Muzeele Mercedes-Benz și Porsche, incomparabile, mult mai interesante decât Muzeul BMW din Munchen, de exemplu. Primul există cam de 120 de ani, al doilea s-a deschis în 2009.

Nu știu dacă mai e în Europa o țară, precum Germania, cu atâtea orașe care să aibă rețea de metrou.

Te întrebi de merită să vezi Stuttgart și împrejurimile? Eu cred că da. Sper să mai ajung pe-acolo.

14 gânduri despre „Stuttgart, foarte ca lumea! Am zis! :) (foto)

    monicasicoe a spus:
    noiembrie 27, 2013 la 12:21 am

    sper sa ajung si eu la Stuttgart, sa vad castele si motoare. fain!

      drstoica a răspuns:
      noiembrie 27, 2013 la 1:05 am

      Sau să vezi castele pe motoare? 🙂

        monicasicoe a spus:
        noiembrie 28, 2013 la 12:08 am

        sau asa! si mai bine!

          drstoica a răspuns:
          noiembrie 28, 2013 la 4:23 pm

          Eu mi-aș lua și o garsonieră într-un castel de-ăla. Dar cică nu există garsoniere. Doar apartamente pentru tot neamu’. 🙂

            monicasicoe a spus:
            noiembrie 29, 2013 la 1:19 am

            poti sa stai singur intr-un apartament pentru tot neamu’. si eventual sa inviti neamu’ in vizita. daca vrei

              drstoica a răspuns:
              noiembrie 29, 2013 la 1:45 am

              Da, dar costă un pic cam mult apartamentul, mă gândesc. 🙂

                monicasicoe a spus:
                noiembrie 29, 2013 la 1:48 am

                eu zic ca merita 🙂

                  drstoica a răspuns:
                  noiembrie 29, 2013 la 1:56 am

                  Corect. Măcar o lună să mă simt și eu din neamul lui Hohenzollern. 🙂

                    monicasicoe a spus:
                    noiembrie 29, 2013 la 2:10 am

                    :)) sa imi zici si mie cum e 🙂

                      drstoica a răspuns:
                      noiembrie 29, 2013 la 2:17 am

                      Când vin la cules de urzici sau când vii cu dulceața de castane? 🙂

                      monicasicoe a spus:
                      noiembrie 29, 2013 la 2:32 am

                      inainte de urzici, imediat dupa dulceata de castane. sau vrei invers?

    Bursucel a spus:
    noiembrie 27, 2013 la 11:52 pm

    Așa-mi alimentezi tu dorul de ducăăăă! 😳

      drstoica a răspuns:
      noiembrie 28, 2013 la 4:24 pm

      Mergem? Unde? Când? 🙂

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 29, 2013 la 2:35 am

    @monicasicoe: Imediat după dulceața de castane și înainte de urzici, în serial. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s