Ăsta-s eu. Tu?

Publicat pe Actualizat pe

munteErau odată 3 prieteni, 3 oameni serioși. Fabian, Ciprian și Damian. 🙂 Toți 3 aveau gânduri mari cu viețile lor. Gândeau bine, dar… nu prea știau cum să și facă bine. Exact așa cum mi se întâmplă și mie ori ți se întâmplă și ție, de exemplu. Și au citit ei într-o zi, undeva, că s-ar afla prin Carpați un bătrân foaaarte bătrân. Unul care se jucase de-a Coloana Infinitului cu Brâncuși, zburase câțiva metri cu Aurel Vlaicu, aranjase cuvinte în vers cu Bacovia… Deci, bătrân, da? Și înțelept. Foarte înțelept! Mai nou, se mutase într-o colibă de pe stânca cea mai înaltă a Carpaților. Pentru a ajunge la el, numai perpedes puteai să mergi. Așa că Fabian, Ciprian și Damian au pornit la drum. Întâi cu trenul până la poalele muntelui, apoi pe jos. Fiecare alegându-și un alt drum.

Fabian a apucat pe-o cărare îngustă și abruptă, care urca drept în vârf de munte. Nu-i păsa de pericole; voia să ajungă la bătrân cât mai repede, să soarbă din înțelepciunea lui ca și când ar sorbi din paharul de must de acasă.

Calea lui Ciprian nu era la fel de abruptă, însă ducea pe un teren accidentat, stâncos, alunecos și noroios. Nasol și-aici. Dar provocator.

Damian a ales un drum ușor, care ocolea muntele în pante line, ca pe niște serpentine. Luuung drumul, dar ducea către bătrânul înțelept.

După vreo două zile de urcuș greu, Fabian a ajuns în vârf extenuat, plin de răni și de nervi. Dar se vedea în vârf, asta era cel mai important. Și s-a așezat să-și aștepte prietenii.

După încă vreo două zile, a ajuns și Ciprian. Bătut de vânt, plouat de ploi, nervos cu nervii. Tare greu fusese și la el. Se rătăcise de nu știu câte ori. A ajuns aici și, fără niciun cuvânt, s-a așezat lângă Fabian. Bine că acum era sus, asta conta cel mai mult!

Au mai trecut vreo trei zile și iată-l și pe Damian. Strălucea de mulțumire, de voie bună, de chef de viață. Liniștit, și-a salutat prietenii și s-a așezat lângă ei.

Supărați pe starea lor jalnică și pe zămbetul lui Damian, Fabian și Ciprian au ajuns la bătrânul înțelept și l-au întrebat direct: care era drumul cel mai bine ales?

„Păi, ce ai învățat tu?” făcu bătrânul molcom către Fabian.

„Că viaţa e grea şi plină de pericole; că este full de suferinţă şi, adeseori, ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni. Că pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?”

„Da, Fabi, ai ales bine. Foarte bine! Tu, Ciprian?… Tu ce-ai învățat?”

„Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… Dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?”

„Da, Cipri, ai ales excelent! Iar tu, Damiane? Tu ce ai învățat, fiule?”

„Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare. Că, dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu e o povară grea, ci un miracol la care sunt invitat să iau parte cu zâmbetul pe buze. Că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?”

„Da, Dami, ai ales perfect!”

Bulversați de răspunsurile bătrânului, la fel ca mine și ca tine, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că, la orice răscruce, au posibilitatea să aleagă … Iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute. Pe bune, tu ce crezi? Poți să te bucuri de viață? Eu sunt sigur că da! Alege varianta asta, te rog!

35 de gânduri despre „Ăsta-s eu. Tu?

    Magda Adina a spus:
    octombrie 23, 2013 la 9:54 pm

    Minunate invataminte !!!
    O singura viata avem .Trebuie sa ne bucuram de ea , altfel nu se poate !!! 😉

    drstoica a răspuns:
    octombrie 23, 2013 la 9:57 pm

    Și dacă am avea mai multe vieți, Adina, cred că ar trebui să ne bucurăm maxim de toate, fiindcă n-ar semăna una cu alta, ne-ar surprinde mereu cu altceva. Și mie tare mult îmi plac surprizele. 🙂

    Magda Adina a spus:
    octombrie 23, 2013 la 10:07 pm

    Asa este .Ai mare dreptate !! 😉
    Daca nu am avea surprizele , ar fi totusi cam plictisitoare , nu ? 🙂

    drstoica a răspuns:
    octombrie 23, 2013 la 10:14 pm

    Păi… să ne facem zilnic surprize, mă gândesc. 🙂 Mai mari, mai mici… important e să vină din iubire, ca să fie plăcute. Să vină din dorința de a stârni zâmbete, inspirație, stare de bine…

    OrhiKamyDeea a spus:
    octombrie 23, 2013 la 10:40 pm

    Frumos. Si inteleg ca trebuie sa ne asumam rezultatul alegerilor si al actiunilor noastre, fara sa dam vina pe drumul greu, ploaia torentiala ce s-a abatut asupra noastra in timpul urcusului.

    drstoica a răspuns:
    octombrie 23, 2013 la 10:47 pm

    @OrhiKamy: Ne asumăm și drumul greu, și ploaia, și rătăcirile, și drumul lung… E drum lung până la asumarea a tot ceea ce facem, dar merită încercat.

    Bursucel a spus:
    octombrie 23, 2013 la 11:38 pm

    Cârcotesc eu uneori, dar mi-s sigură că aș alege aceeași Cale de urmat… adică în niciun caz un drum prea ușor. 🙂
    Uite, pilda asta mi-a amintit de Sf.Sisoe al lui Topârceanu și de Rai… Măi, uneori ți se poate urâ de prea mult bine, de nu te mai poți bucura de el! ;))

    drstoica a răspuns:
    octombrie 23, 2013 la 11:54 pm

    @Bursucel: De m-ai întreba pe mine, nu știu să-ți spun ce-aș alege. Doar aș alege. 🙂 Pare ca la loto, dar e fix invers.

    La Petite Fille de la Mer a spus:
    octombrie 24, 2013 la 2:47 pm

    Mi-ar place rabdarea si seninatatea lui Damian daca as sti ce vreau, unde vreau sa ajung . 😀

    Andreotti a spus:
    octombrie 24, 2013 la 4:26 pm

    Întâi de toate, sunt siderată de numele băieților ăstora! Doamneee!!!
    Glumesc, doctore! 😉

    E frumoasă povestea și pilda ei. Noi suntem si devenim mereu suma alegerilor pe care le facem, chiar daca nu suntem de fiecare dată încântați de rezultate. Dacă ai puterea asumării, vei înțelege și vei aprecia și ce ai ales rău. Mai important mi se pare, nu doar destinația, nu doar drumul și ce înveți din el, ci puterea de a alege chiar și când în față ți se deschid doar drumuri grele, ce par impracticabile. O pot face doar cei ce au încredere în ei iar lașitatea nu aduce nimic bun, niciodată!
    Eu mă bucur chiar și când dau cu capul de pragul de sus, chiar și când îmbrățișez podeaua. Faptul că mă ridic, mă umple de speranță.

    adelinailiescu a spus:
    octombrie 24, 2013 la 5:25 pm

    Eu cred ca alegeam sa comunic telepatic cu batranul din munti si nu mai urcam deloc! Si daca m-ar fi vazut inteleptul cat sunt de concentrata cred ca imi impartasea din tainele levitatiei si ma duceam in zbor sa-i multumesc in cele din urma! 🙂

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 5:34 pm

    @La Petite: Și de ce nu te întrebi? În șoaptă, la ureche, să afli doar tu. 🙂

    slowaholic a spus:
    octombrie 24, 2013 la 5:39 pm

    Cred că e important ca la final să spui „I did it my way. And it was an amazing journey”. Eu cam așa încerc să fac, chit că uneori mă taie până la os.

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 5:39 pm

    @Andreotti: Sunt nașul lor. Dacă mai era unul, îl chema Lilian. 🙂 🙂
    Da, e o pildă simplă și de pus înăuntrul fiecăruia dintre noi. Adevărat, destinația e doar un punct de la capătul drumului. Contează cum alegi să mergi înainte, cum o faci, cum ajungi acolo, cum te bucuri știind că orice-ar fi e un dar.
    Eu îți mulțumesc mult, în gând, citindu-te pe tine. 🙂 Fiindcă, de multe ori, încă e un efort să mă bucur când mă văd jos, când mă lovesc de sus, când mă dezechilibrez…

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 5:40 pm

    @adelinailiescu: Vrei un număr de mobil al bătrânului? 🙂 Poate fac ăștia telecabină până acolo. 🙂

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 5:42 pm

    @slowaholic: Da, așa e. Dar cred că e important ca și în prezentul continuu să poți spune aceleași lucruri, să te poți bucura de calea ta. Uneori doare tare, dar încă nu s-a inventat durerea fără sfârșit. 🙂

    monica a spus:
    octombrie 24, 2013 la 6:05 pm

    ah, ma inebunesti cu povestile astea motivationale :D, cat optimism domn’e 😛 tu incerci sa ne spui noua ca lucrurile de fapt nu sunt asa de complicate pre’cum par, ha? 🙂 te las si de data asta, fara sa te contrazic…prea ne zici frumos 😉
    io numesc viata mea ADVENTURE si abia astept sa vad ca urmeaza, insa ma grabesc incet 😉
    cheers!
    multumesc! 😉

    Andreotti a spus:
    octombrie 24, 2013 la 6:13 pm

    Cum, măi, Lilian?? Nu Mirel mai bine sau Antonel? Ești de groază :))

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 6:13 pm

    @monica: Păi, dacă există oameni fericiți, împliniți în lumea asta mare-mică, înseamnă că au povești de spus mai departe, nu? 🙂 Când tu, Monica, pregătești un fel de mâncare de mare excepție, mie mi se face foarte poftă. Și dacă nu ajung acolo, dar vreau neapărat să mănânc ca preparat de tine, învăț singur să-mi fac. Nu învăț? Rabd. 🙂
    Aventură, da, aventură e viața! Să ne bucurăm de ea, așadar! Cheers și cu mare plăcere! 🙂

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 6:15 pm

    @Andreotti: Sau Grațian? Ok, Grațian, fie! 🙂 🙂

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 6:23 pm

    @Andreotti: Pe Radu Stanian îl știi? 🙂 Fost primar al Ploieștiului, nu-i inventat. Vezi? Ar merge și Stanian. 🙂

    Andreotti a spus:
    octombrie 24, 2013 la 6:29 pm

    Grațian?? Vai, moooor, leșiiin:)))

    Andreotti a spus:
    octombrie 24, 2013 la 6:29 pm

    Nu, nu-l știu pe Stanian..da tu, pe William Brânză îl știi? :)))

    drstoica a răspuns:
    octombrie 24, 2013 la 6:43 pm

    Îl știu, că tot din Ploiești este. :)) După ce că-l chema, sărmanul, Brânză, l-au mai botezat și William. E din ciclul: Triță Făniță vs Culiță Tărâță. Mari politicieni ai României contemporane. :))

    Andreotti a spus:
    octombrie 24, 2013 la 6:45 pm

    :))) Da, criminal!!!

    iluminisme a spus:
    octombrie 25, 2013 la 11:15 am

    Eu cred ca viata e o succesiune de drumuri la fel cum le-ai prezentat aici, uneori mai grea, alteori mai usoara, ar fi frumos daca am putea alege de fiecare data calea cea mai usoara 🙂

    drstoica a răspuns:
    octombrie 27, 2013 la 2:43 am

    @iluminisme: Am alege mereu calea cea mai ușoară. Dacă am putea vedea în viitor unde duce. 🙂

    Dianette a spus:
    noiembrie 6, 2013 la 4:35 pm

    Uff… greu, foarte greu cu alegerile astea… Rugamintea finala insa… topeste… la urma urmei alegerile sunt doar de trei feluri : bine, excelent si perfect !
    Ma bucur c-am ales s-ajung la tine 🙂

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 6, 2013 la 5:14 pm

    @Dianette: Mă bucur c-ai ales s-ajungi la mine! 🙂 Mulțumesc.
    Foarte frumos spus: bine, excelent și perfect! Deși, eu, pentru mine, aș înlocui perfect cu ideal. Perfectul satisface nevoi diferite. 🙂 La un moment dat, o doamnă respectabilă și foarte simpatică și-a dorit, s-a rugat să întâlnească bărbatul perfect. Cineva a ascultat-o și l-a întâlnit. S-au căsătorit. După mai puțin de un an, au divorțat. „De ce?” a întrebat-o cineva. „Fiindcă era perfect, iar eu nu.” 🙂

    Dianette a spus:
    noiembrie 6, 2013 la 5:51 pm

    Nanana… toti vanam perfectiunea, inconstient uneori… chiar daca pentru fiecare din noi are diferite intelesuri…
    Ideal. Perfect… din punctul meu de vedere… perfect pentru mine… but fucking crazy for the rest of the world… intelegi tu… tu le-ntelegi pe toate… 🙂
    Off doctore… ai studiat psihologie ? 😉

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 6, 2013 la 6:02 pm

    @Dianette: Perfect completat! 🙂 „Perfect pentru mine.” „Perfect” în general e cel plin de nuanțe.
    Pfff… dacă le înțelegeam pe toate, acu’ eram pe vreun vârf tibetan, departe de lumea dezlănțuită. 🙂 Dar îmi place enorm aici. Fiindcă aici vreau să fiu fericit, nu în altă parte. Mi-am propus eu asta și, culmea, chiar încep să reușesc. 🙂
    M-am studiat pe mine. În ultimii doi ani. Viața m-a obligat și tare-i mai mulțumesc pentru asta.

    incredibleyoung a spus:
    decembrie 26, 2013 la 9:17 pm

    Reblogged this on Pete de Suflet and commented:
    Superb,dar adevarat,daca am si accepta asta…

      drstoica a răspuns:
      decembrie 26, 2013 la 9:24 pm

      Mulțumesc.
      Ne străduim, începem acum. 🙂

    incredibleyoung a spus:
    decembrie 26, 2013 la 9:27 pm

    Da…superb…de ceva timp,inteleg si eu asta…toti avem provocari si dureri de indurat,nu cred ca exista cineva care sa aiba o viata lina ,fara probleme,dar depinde cum accepti sa traiesti aceste provocari care ti se ofera.Fie suferi si te superi ca le primesti,sau le accepti cu mult curaj,incredere in propria persoana,speranta ca vei deveni mai puternic si mai intelept.Si rabdarea e cheia.Totul va fi bine,in final.Mereu se intampla asa.Dar trebuie sa avem rabdare sa invatam ceea ce este de invatat din experienta data,chiar daca doare,chiar daca nu ne convine,si trebuie sa acceptam viata asa cum e…ca sa nu pierdem nimic din minunile ei…e mult de vorbit pe tema asta…dar chiar se poate,eu nu credeam,dar acum cred.Viata e frumoasa,orice ar fi.

      drstoica a răspuns:
      decembrie 26, 2013 la 9:32 pm

      Și eu, la fel ca tine: nu prea credeam, dar m-am învățat minte. 🙂
      Știi cum e: după noapte, vine ziua, răsare soarele în mod inevitabil. Dpdv medical, nu există durere fără sfârșit. Durerea poate fi obligatorie, dar suferința este opțională.
      Toate sunt niște daruri. Acceptăm să învățăm, să ne bucurăm de ele chiar și atunci când pare absurd sau nu. Se spune că în orice lucru rău este și ceva bun. Eu m-am convins pe propria piele de adevărul vorbelor ăstora.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s