Am o țară ca afară

Publicat pe Actualizat pe

DSC_7449asmDa, eu o am. Chiar că! Am colindat o săptămână prin zone pe unde nu mai fusesem vreodată sau pe unde uitasem deja cum e. Râșnov, Făgăraș, Sibiu, Hațeg, Retezat, Hunedoara, Deva…

Natura? O știm cu toții: demențială!

Istorie? De multe ori neîngrijită. Dar există și jumătatea plină a paharului.

Oameni? N-am întâlnit niciun corigent la capitolul ăsta. Iar dacă am întâlnit, l-am iertat, că nici eu nu-s atât de bun precum mi-aș dori.

A devenit mult prea ușor să spunem: „aici n-ai nicio șansă!”, „țară frumoasă, păcat că-i locuită!”, „mizerie, hoție, prostie – e tot ce găsești în România”… Și dacă n-o fi așa? Dacă nu vrem noi să vedem decât uscăturile din pădure?

Am auzit părerile de mai sus din muuulte guri. Și tu la fel, sunt sigur. Fiecare în parte, când îți povestește, generalizează orbește. Toți sunt fraieri, hoți, murdari, puturoși; toți în afară de el. Și de cei de față, care se exclud, normal. În rest, 20 de milioane de răi în țara asta, nu? Care dintre muuulții oameni care vorbesc astfel are și dreptate?? Sincer? Toți. Toți, pentru că văd în afară lumea dinăuntrul lor. S-au obișnuit așa. Triști, pesimiști, nemulțumiți, plini de tot felul de frici justificate sau nu. În realitate, frumusețea stă în ochii privitorului. Poate veni oricine acum să-mi spună: „tu ești nebun, mă, bați câmpii, te-ai legat la ochi!”. De fapt, m-am DEZlegat la ochi. Aleg să văd ceea ce-mi place, nu ceea ce mă deranjează, nu ceea ce n-am, nu ceea ce nu pot face. De ce aș alege să mă enervez permanent? Schimb ceva în felul ăsta?

Vă dau cuvântul meu că sunt încântat de România pe care am văzut-o în ultima săptămână! Și nu vă închipuiți că am fost să stau în hoteluri de 5 stele, să sparg cine știe ce sume de bani și să nu cobor din mașină. Dimpotrivă. Am luat locurile la pas,  am urcat, am coborât, am obosit, am vorbit, am râs cu oameni pe care nu-i văzusem niciodată, am mâncat ce am găsit, am admirat, am ajutat, m-am rugat, am fotografiat, am visat, am simțit, m-am și întristat, m-am și supărat, am trăit propiile răspunsuri la întrebările pe care le aveam și la care nu mai voiam răspunsurile ce mi se serveau din exterior: „nu, nu te duce acolo că e nasol! nu încerca aia, că pățești beleaua de pe lume! n-ai nicio șansă să!”. BA DA; am avut toate șansele să găsesc exact ceea ce mi-am dorit. Și am făcut-o. Întâmplare? Nu. Atitudine. Mă injectez cu asta în mod natural în fiecare zi. Am învățat că eu dau lumii culoarea pe care o are, nu altcineva în locul meu. Spunea un înțelept cândva: calitatea vieții pe care o ai depinde de calitatea întrebărilor pe care ți le pui.

Cineva, cu vreo două săptămâni în urmă, mi-a dat o replică interesantă, care m-a pus pe gânduri. „Am încercat la un moment dat ce citisem la Napoleon Hill. Puneam zilnic în aplicare. Am făcut asta timp de vreo două săptămâni. Avea dreptate omul. Dar am obosit; simțeam că nu mai sunt eu, că nu-mi stă în fire să fiu mai mereu pozitiv și amabil cu toată lumea. Am renunțat, chiar dacă lumea a redevenit gri.” Păi?! E ca și cum aș spune: „Mă antrenez zilnic, de vreo două săptămâni. Vreau să ajung campion, dar degeaba, nu stă în obiceiul meu; e greu.” „Am început a învăța să scriu, dar după două săptămâni, m-am lăsat; nu mă caracteriza chestia asta”. Iar exemple de gen își poate da fiecare. Fiecare în fața lui, cu sinceritate; fără a se critica, fără a se învinovăți, fără a se condamna singur că încearcă, dar nu poate, fiindcă asta înseamnă să-ți pui atenția pe problemă. Să întărești problema, s-o amplifici, creându-ți acea „așteptare catastrofală”, cum îi spun psiho-neurologii. Puțin câte puțin, încearcă NU să alungi gândurile neplăcute; NU să le reprimi, fiindcă reprimarea = îngropare în subconștient, ascundere sub preș. Ci să le transformi, să le schimbi cu altele plăcute. Să observi singur cum orice problemă are și un aspect pozitiv, din care poți învăța ceva. Că orice situație neplăcută are o rezolvare. Așadar, pune-ți atenția pe soluție, pe rezolvare, nu pe problemă! Nicio durere nu durează la infinit (spune medicina). Dar de ce tre’ să aleg o durere lungă, până ce să mă satur de ea, ca să trec la rezolvarea situației? Vreau să fiu mai bine ACUM!

Să revenim la țară. 🙂 Ce mi-a plăcut atât de mult prin Ardealul văzut săptămâna asta? Ok, pun și poze mâine, poimâine. 🙂 Am cunoscut niște oameni extraordinari veniți din toate colțurile țării. Harnici, curați, darnici, săritori, comunicativi, recunoscători și… da, mulți dintre ei se văitau pentru o mulțime de lucruri. E asta ceva caracteristic neamului românesc? Deocamdată, așa pare. Însă putem schimba. Cei care trăiesc bine (în țară sau „afară”) sunt fericiți tocmai pentru că se vaită mai puțin, că văd mai ușor partea frumoasă a vieții și caută resurse, în loc să găsească veșnice nevoi, neplăceri, neajunsuri.  Am auzit replici de genul: „Nu-mi place nimic în țara asta!” „Chiar nimic, nimic?” am întrebat eu. „Nimic, absolut nimic!” Ce crezi, omului ăluia chiar nu i-o plăcea nimic în România? Nici măcar familia, casa, bunii prieteni, florile, mâncarea, soarele, apele, berea 🙂 , fetele, timpul său liber?… NIMIC, NIMIC? Când te așezi la masă și nu-ți place deloc, deloc mâncarea, nu mănânci. Când te uiți la un film și nu-ți place deloc, deloc, pleci din sală sau oprești televizorul. Când nu-ți place nimic, nimic în țara asta, te ridici, de asemenea, și pleci mai departe. Nu e simplu, dar e practicabil. Nu e nicio rușine să pleci în alte părți unde simți că te trage ața. Oriunde pe această planetă poți face să te simți ca acasă, dacă asta îți dorești cu adevărat. Am trecut prin multe locuri și pe multe dintre ele le iubesc de-mi sar capacele. 🙂 Vorbesc serios, chiar dacă exprimarea dă altceva de înțeles.

Pare greu să-ți placă viața? Nu pare; chiar este greu în anumite condiții! Depinde de tine să înlocuiești ceea ce ai învățat – că e imposibil – cu obiceiuri noi. Obiceiuri frumoase, benefice, greu de imprimat; la fel de greu ca și alea vechi. Dar dacă ai avut răbdare pentru alea, ai și pentru astea. E spre binele tău, nu? Să vezi că, în jur, lumina e din ce în ce mai albă, că oamenii s-au schimbat, parcă, au devenit mai buni (cum oare?!), că oportunitățile sunt din belșug și așteaptă să pui degetul, mintea și sufletul pe ele ca să-ți facă viața așa cum ți-o dorești! De ce vorbesc astfel? Fiindcă am trecut prin tot spectrul ăsta de valori: de la minus la plus. Infinit. Încă n-am ajuns acolo, dar mi-e o viață întreagă la dispoziție, nu? 🙂

Dacă am avea autostrăzi ca alții, ar fi mult mai bine. Ok, ar fi. Dar trebuie să recunosc că măcar DN-urile sunt mai corect reasfaltate. Că la autostrada aia se tot lucrează. Că n-am nimic de câștigat dacă îi înjur mereu pe vinovați. Ei nici măcar nu aud. Doar eu, care mă enervez, pătimesc; doar eu îmi stric buna dispoziție. De ce să aleg o stricăciune pentru propria stare mental-emoțională, pentru organismul meu? Peste 80% dintre bolile cunoscute sunt psiho-somatice. Programate de propriul nostru creier, comandate organismului în mod inconștient. Fiindcă, poate știi, tristețea și durerea afectează stomacul, plămânii și pielea; supărarea, continua agitație, mânia excesivă îmbolnăvesc inima și ficatul; frica dăunează rinichilor… și așa mai departe. Par povești de adormit copiii, știu. Dar nu sunt. Cei care aleg să-și reprogrameze viața încet-încet, zi de zi, puțin câte puțin îți pot spune dacă eu bat câmpii sau nu. Oricum, tot ceea ce stă scris aici e numai părerea mea, bazată pe experiențele mele de viață. Nimeni nu o poate împărtăși sută la sută. Dar poate încerca să vadă cum e.

Concluzia? Iubesc viața, fiindcă și ea mă iubește pe mine. 🙂 După ce mi-a scris cineva că am numai „iubite” gen Italia, Austria, Slovacia, Franța,… 🙂 că nu văd România cât este de frumoasă, am călătorit o săptămână numai prin țară. Ah, și ce mult mi-a plăcut! O aventură! A fost a doua vacanță din vara asta. Mai urmează una și gata. Cred. 🙂

DSC_8197asm

32 de gânduri despre „Am o țară ca afară

    Elena a spus:
    august 25, 2013 la 10:28 pm

    Asa este ! din pacate multi nu stiu sa o aprecieze..

    drstoica a răspuns:
    august 25, 2013 la 10:43 pm

    Elena, pentru mine, cel mai important e să o apreciez eu. Pentru tine, cel mai important e să o apreciezi tu. Și să ne bucurăm de ceea ce apreciem împreună.
    Vreau să-mi trăiesc propria viață, nu pe-a altora.

    erys a spus:
    august 25, 2013 la 10:49 pm

    admirabila replica ta „de aici, de jos”. e o armonie, deci armonia exista. felicitari! 🙂

    geanina a spus:
    august 25, 2013 la 11:21 pm

    In primul rand constat ca esti nevorbit!;)
    In al doilea rand cand alegem sa vedem ceea ce ne place si nu si ceea ce ne deranjeaza si nu ne place, totul e frumos. Dar oare ce ne deranjeaza pe noi altuia ii face placere?
    In fine, e mult de discutat pe tema asta…
    Eu ma bucur ca ti-a placut! Zona oricum e superba. …

    drstoica a răspuns:
    august 25, 2013 la 11:32 pm

    @erys: Mulțam frumos! Mie îmi plac atât sudul, cât și nordul. Atât susul, cât și josul. 🙂 Fac toate parte din același întreg.

    drstoica a răspuns:
    august 25, 2013 la 11:35 pm

    @geanina: Mă, da’ chiar așa nevorbit par, de-mi zice toată lumea?? :))
    Uneori, culmea, da, ceea ce pe noi ne deranjează altuia îi place. Dar dacă eu sunt atent la mine, tu ești atentă la tine, cel de-al treilea, care ni se va alătura, va fi mai atent la el, chiar dacă înainte nu prea făcea asta.
    E ușor să fiu atent la alții. E mai greu să fiu atent la mine. 🙂

    Mitzaa Biciclista a spus:
    august 26, 2013 la 9:34 am

    Eu când m-am întors din concediu, m-am oprit la Albac, după Arieșeni, o zonă extraordinară în munții Apuseni din Țara Moților. Mi s-a oprit răsuflarea ajunsă acolo. Am urcat și sus la Scărișoara. De acolo, de sus, se văd crestele munților! Plus că tot ținutul este pur în adevăratul sens al cuvâtului. Zici că e țara lui Dumnezeu, raiul pe pământ.
    Am umblat în multe țări, și mi-am promis ca în fiecare an să-mi fac concediul în altă țară, dar de fiecare dată când mă întorc aleg câte o destinație din România unde să stau, nu mai mult de două zile, să-mi ”clătesc” ochii. Nu de alta, dar chiar ai ce să vezi!

    Ruxandra a spus:
    august 26, 2013 la 10:16 am

    Ce-ţi mai place să te plimbi!

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 11:27 am

    @Mitzaa: Bine zis: „chiar ai ce să vezi!”. Eu cred că fiecare țară are părțile sale fascinante! Chiar și acolo unde mi se spusese înainte: „sunt săraci, sunt murdari, înapoiați, nu merită să mergi la ei”, chiar și acolo mi-a plăcut maxim.
    Pe de altă parte, trebuie doar să nu vrei să vezi câte colțișoare de poveste are România. Apropo de ce povestești tu, una dintre clipele la care visam cu două săptămâni în urmă era să stau întins pe iarbă, lângă o căpiță de fân, să citesc și să mă bucur de soarele de munte. Și visul s-a materializat complet. 🙂

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 11:28 am

    @Ruxandra: Pfff!… numa’ în plimbări aș ține-o toată viața! 🙂

      Ruxandra a spus:
      august 26, 2013 la 12:22 pm

      Eu îţi doresc să ai parte de cât mai multe plimbări, pân’ te-or ustura tălpile.

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 12:28 pm

    A, nu, nu vreau să mă usture tălpile. 🙂 „Cât mai multe plimbări până oi bate toată lumea în lung și-n lat!” Așa, da? 🙂

    dunia a spus:
    august 26, 2013 la 1:50 pm

    Mă bag și eu aici, la partea plină a paharului din România. 🙂 Bine ai revenit.

    dagatha a spus:
    august 26, 2013 la 2:01 pm

    ce țară frumoasă avem…
    dar e ma lodă să mergem mai întâi pe la alții…
    frumos și acolo, nu zic…
    eu una îmi doresc să ajung în Deltă și pe Apuseni…
    🙂

    dagatha a spus:
    august 26, 2013 la 2:01 pm

    dar e mai la modă* (scuze 😀 )

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 2:04 pm

    @dunia: Mulțam frumos, Dunia. Să împărțim cu drag jumătatea plină a paharului. Care e mai mare decât jumătatea goală. 🙂

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 2:09 pm

    @dagatha: Oh, da, de când îmi tot spun că tre’ să ajung în Deltă… Dar cred că nu-mi spun cu suficientă convingere, fiindcă nu prea vrea nimeni să meargă pe-acolo când sunt și eu disponibil. 🙂

      dagatha a spus:
      august 26, 2013 la 2:16 pm

      Corect. De noi și propria determinare ține totul („determinare?” na, că vorbesc ca un veritabil fortbalist la interviu! Pfui!)

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 3:09 pm

    @dagatha: Cornel Dinule, nici nu te-am recunoscut din prima! :))

    dagatha a spus:
    august 26, 2013 la 4:51 pm

    😆
    Sunt….andărcavăr! 😀

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 4:58 pm

    Mă scuzi, mi s-a părut la un moment dat că ai sâni. Nu mai văd bine, clar! Cum să aibă Cornel Dinu sâni?? :))

    dagatha a spus:
    august 26, 2013 la 5:14 pm

    Adică….și tu i-ai…”văzut”? Că acum ceva vreme (cam multă, desigur 😀 ), cineva ar fi jurat că nu se văd 😆

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 5:18 pm

    Pot să mă apropii puțin? Că se lasă întunericul și încep să nu mă mai descurc cu vederea; trebuie să adulmec. :))

      dagatha a spus:
      august 26, 2013 la 5:32 pm

      😆
      Nah! Ieși în pierdere 😆

    drstoica a răspuns:
    august 26, 2013 la 5:39 pm

    Ok, mă mulțumesc cu sânii mei. :))

    dagatha a spus:
    august 26, 2013 la 5:56 pm

    😆

    Dan a spus:
    august 26, 2013 la 11:54 pm

    Garantez eu Doctore ca te-ai ales cu câtiva „prieteni” dupa textul asta. Si pe mine m-au felicitat când am îndraznit sa spun ca tine.

    drstoica a răspuns:
    august 27, 2013 la 8:55 am

    @Dan: Dar, iată, îmi trag o dată în plus prietenii, nu „prietenii”, aproape. 🙂

    Dan a spus:
    august 27, 2013 la 5:55 pm

    M-ai uns la inima, sa stii, si cred ca stii…

    O fată a spus:
    august 27, 2013 la 7:15 pm

    Ai fost la Deva pe cand eu eram in Bucuresti, asta-i ironia sortii. Pff. Sper ca nu ai Ratat fantana muzicala seara, nici centrul vechi sau un apus in varful cetatii.

    drstoica a răspuns:
    august 27, 2013 la 9:54 pm

    @Dan: Fiindcă eu însumi am simțit cum e să fii uns la inimă. Și cred că știi… 🙂

    drstoica a răspuns:
    august 27, 2013 la 9:56 pm

    @O fată: Pfff… fântâna muzicală seara am ratat-o. Dar sper să mai am ocazii de gol în viitorul nu prea îndepărtat. 🙂 În cetate speram să văd vipere. Că așa scria pe plăcuțele de avertizare: „Atenție, vipere!”. Și n-am văzut. 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s