Ea e prietena mea, Bologna (foto)

Publicat pe Actualizat pe

Dacă ești genul care rămâne cu gura căscată când se vede înconjurat de atâta piatră elegantă și roșu în zeci de nuanțe, n-ai cum să ratezi Bologna, aflându-te prin jumătatea de nord a Italiei.

O domnișoară blondă, made in Romania, mi-a fost ghid inițial, din avion până în Gara Centrală: „Poți merge încolo, te întorci pe-aici, o iei în partea aia, treci pe partea cealaltă și ai văzut Bologna”. Nu e mare. Dar e impresionantă. Cu un centru 3B: boem, baroc, belea! 🙂 Pasajele pietonale încadrate de arcade peste tot. Cam 37 de km de arcade care străjuiesc buza fiecărei clădiri din oraș. E inedit să mergi numai pe sub arcade, să nu te plouă, să nu te bată soarele în cap și să arate atât de fashion din punct de vedere arhitectural…

În Piazza Maggiore, Domul San Petronio te așteaptă impunător și neterminat. De peste 600 de ani neterminat. Dar arată într-un mare fel: 132 de metri lungime, 60 lățimea și 51 de metri înalțimea la exterior. A 12-a catedrală din Europa ca mărime. La un moment dat, prin secolul 16, Arduino degli Arriguzzi a făcut un plan fabulos de extindere, astfel încât să depășească în dimensiuni inclusiv Basilica San Pietro din Vatican, cea mai mare din lume încă de la prima ei variantă. L-a oprit Papa Pius. „Păi, na! Cum vrei tu, mă, Arduino, să-mi faci aroganța asta? Hai, dă-te-n banca ta și lasă-mă să fiu pe primu’ loc, da?”

Cele două turnuri înclinate din Piazza di Porta Ravegnana sunt mărturii ale rivalității dintre familiile bogate ale cetății, în secolul 14. Dacă-ți puneai pirostriile, aveai job ca lumea la curtea pricipelui, făceai credit pentru „prima casă” și nu construiai un turn în Bologna, nu existai!!! 180 de turnuri se adunaseră la un moment dat în oraș. După veacuri, au mai rezistat doar două: ale celor mai bogate familii din Bologna. Construite unul în ciuda celuilalt, cele mai înalte din zonă. Doar că au fost construite pe teren nepotrivit, astfel încât, dacă Torre degli Asinelli are încă 97 de metri, Torre Garisenda a fost redus la 47-48 de metri, ca să nu se prăbușească sub propria greutate. Primul proprietar era, probabil, un fel de Gigione Becali, fiindcă turnul său a început să se încline încă din vremea construirii lui. Astăzi, turnurile se pleacă bătrâne unul în fața celuilalt, precum fratele lor din Pisa. De vrei să ajungi în creștetul mai înaltului, ai de urcat cu pasul 498 de trepte din lemn. De aici, Bologna pare de o frumusețe rară. E genul de frumusețe vizavi de care ai gânduri foarte serioase, nu doar fantezii sexuale.

Tot în acest oraș fost etrusc, fost roman, fost austriac, actualmente italian, a apărut prima Universitate din Europa. În 1088. La noi, nu se inventase nici Țara Românească…

Dar într-o bună zi, m-am urcat în tren și-am plecat la Florența. Trădare. Florența mi-a plăcut și mai mult. 🙂

(Dacă sunteți în căutare de informații turistice și vă pot ajuta cu ceva, dați-mi un mail, la Contact, și vă răspund cu ce știu.)

9 gânduri despre „Ea e prietena mea, Bologna (foto)

    Crisa a spus:
    iulie 30, 2013 la 8:46 pm

    aha…te-am prins :P…deci cu ea mă înșeli :)))
    pîsî: reușite fotografiile 🙂

    Diana a spus:
    iulie 30, 2013 la 8:59 pm

    Ma ajuti cu un loc de munca acolo??:P sa pun banuti deoparte ptr doctorat??sa n apelez la peschesu consortului? :))

    drstoica a răspuns:
    iulie 30, 2013 la 9:25 pm

    @Crisa: :)) E unică! Și Florența la fel. Mda, și Siena, și Chiara… :))

      Crisa a spus:
      iulie 30, 2013 la 9:39 pm

      opa…iete la el ce arsenal are :)))
      lasă că vezi tu acasă :)))

    drstoica a răspuns:
    iulie 30, 2013 la 9:28 pm

    @Diana: Adică să mă mut acolo ca să te angajez? :))

    drstoica a răspuns:
    iulie 30, 2013 la 10:17 pm

    :))) Acum crede lumea că așa este. Îți place să părem cuplați? Și să le aduc acasă și pe-astea mici – Bologna, Florența, Siena și Chiara? :))

      Crisa a spus:
      iulie 31, 2013 la 5:44 am

      nu prea îmi pasă de ce crede lumea , dar pentru liniștea ta …să știi că am
      glumit 🙂 așa că…acasă poți să aduci pe cine dorește inimioara ta 😛

    drstoica a răspuns:
    iulie 31, 2013 la 9:55 am

    Recunosc că le-am adus deja. :))

      Crisa a spus:
      iulie 31, 2013 la 12:37 pm

      aha..so, ți-ai făcut de cap :)))…bun așa

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s