I love… midnight in Paris!

Ma chinui de aproape un an, de cand a aparut, sa vad filmul asta! „Midnight in Paris”. Macar pentru ca e scris si regizat de Woody Allen, un tip pentru care am respect total. Si, in sfarsit, l-am vazut.

Nu mi-a facut extraordinara impresie pe care o au deja cei care-l nominalizeaza la Globurile de Aur. Ori poate faptul ca m-a lasat sa ma pierd in ganduri pariziene personale a minimalizat atentia in ceea ce priveste partea artistica a filmului.

La Paris, eu, unul, ma simt ca acasa. Locurile imi sunt atat de familiare, incat mi se pare singurul oras din afara Romaniei in care m-as muta fara regrete. Poate intr-o viata anterioara… am bantuit vreo 70-80 de ani numa’ pe strazile lui. 🙂 Iubesc la nebunie Place Pigalle, chiar daca e intesat cu felinare rosii. E totul atat de decent, de boem, de prietenos, incat nu ma deranjeaza deloc. Iar Moulin Rouge chiar arata ca o melodie frumoasa.

Si multele trepte care duc spre Sacre Coeur, in Monmartre, cu pictorii si braseriile sale aparte…

Si Gradinile Luxembourg de unde n-as mai pleca nicicum intr-o zi de vara…

Si Tour Eiffel cu inaltimea lui romantica si atotstapanitoare…

Si Hotel des Invalides, absolut cuceritor cu opulenta sa artistica…

Si Sena pe care-ti vine sa plutesti incontinuu, privind in stanga si-n dreapta, cu un pahar de vin in mana…

„Nu ma pot hotara cand imi place mai mult Parisul: ziua sau noaptea?” E replica din film. Am ascultat-o de parca as fi zis-o eu insumi. 🙂

„Midnight in Paris”. O comedie tristutza daca stai sa analizezi prea in profunzime. Asa ca mai bine vezi filmul in mod relaxat, detasat… te amuzi, te lasi oarecum purtat de aspectul romantic, boem si SF… si te intalnesti cu Dali, Hemingway, Picasso, Bunuel, Gauguin… 🙂 Nostalgia (in general) te face prizonierul trecutului si asta cred ca nu e bine. Trecutul trebuie sa ramana doar o experienta, o invatatura de minte, cu ajutorul careia sa faci prezentul fix asa cum iti place. Pentru ca asupra prezentului chiar ai putere absoluta. Trebuie doar sa crezi in asta. Prezentul e singurul moment care exista cu adevarat. Dar aici e fizica cuantica, nu ma mai bag.

Cert este ca vreau in Paris! Si nu vreau singur. 🙂

p.s.: Bai, deci eu nu spun ca e un film slab! Doar ca ratacirile personajului in epoci de altadata, impletite cu o relatie aproape conjugala, bizara si nepotrivita, nu m-au impresionat prea tare. Insa… e Woody Allen, na. 🙂

Povestea exploreaza iluziile oamenilor cum ca o viata diferita de a lor este neaparat mai buna si trece in CV-ul regizorului un film despre orasul iubirii, dupa ce isi dedicase munca altor doua locatii europene de mare succes: Londra, in „You Will Meet a Tall Dark Stranger” – 2010, si Barcelona, in „Vicky Cristina Barcelona” – 2008.

Atat.

Later Edit: Si iata-l pe W. Allen castigand, azi noapte, un Glob pentru cel mai bun scenariu, al acestui film. 🙂