Pledoarie pentru suflet

Publicat pe Actualizat pe

M-am indrăgostit. Grav de tot!

Impușcați-mă in suflet!! Nici nu știu ce e ăsta: ordin sau rugăminte?

Fără ea, simt că nu am aer. Că sunt degeaba. Că pierd motivația de a trăi. Deci e grav, nu?

Cu ea… cu ea, totul e posibil! Si când spun „totul”, asta inseamnă „TOTUL”!

Pentru că e unică, pentru că e minunată, pentru ca e plină de viață, pentru că e altfel, pentru că e sublimă! Ea știe asta.

E a doua oară când imi incalc un principiu simplu scriind pe blog lucruri prea serioase, care mă privesc pe mine și pe cineva foarte apropiat. Nu știu dacă e bine, nu știu de ce o fac, nu știu cât mai am până ce o iau razna. 🙂 Sau poate că am luat-o deja, de-aia și scriu pe-aici…

M-a făcut să trăiesc in două luni ce n-am trăit in toți anii pe care-i am. In fiecare zi, parcă mai fac câte ceva in premieră personală. Bine sau rău.

Pentru ea, aș uni soarele și luna in cea mai luminoasă cunună pe care a purtat-o cineva vreodată… Pentru ea, mi-aș mai pune o inimă in piept ca să o pot iubi de două ori mai mult. Pentru ea, aș rescrie Miorița, ca să avem și noi, in sfârșit, o baladă națională plină de fericire. Pentru ea, m-aș mai naște incă o dată și din nou i-aș așterne la picioare toată viața mea! Pentru ochii ei verzi și pentru zâmbetul ei inconfundabil… ce-aș mai putea sa fac?…

Ah, ce mă doare depărtarea de ea!… E iubire asta sau ce e?

33 de gânduri despre „Pledoarie pentru suflet

    bianca a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 3:38 pm

    Frumos! Bravo!
    E iubire! 😉

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 30, 2011 la 3:43 pm

    🙂 Mersi frumos…

    szqwer a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 5:02 pm

    doc ,m-ai impresionat cu sensibilitatea cuvintelor tale, norocoasa tare domnisoara cu ochi verzi si cred sigur ca DA, esti inamorat !! Felicitari si viata lounga impreuna.

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 30, 2011 la 5:09 pm

    Cam asa mi-as dori si eu…

    mirunaelia a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 5:46 pm

    Vai doctore!!! E grav… Love, love, love! Ce frumos. Felicitari! Sa fiti fericiti impreuna! (ceea ce cred ca se intampla deja 🙂 )

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 30, 2011 la 6:00 pm

    No comments…

    Cleo a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 6:54 pm

    🙂 Super!
    Viata are culoare cand ai ochelari corespunzatori. Ma bucur pentru tine! Sa aveti viata lunga impreuna.

    drstoica a răspuns:
    noiembrie 30, 2011 la 8:06 pm

    Toata lumea intelege ca e doar fericire la mijloc…

    monica a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 8:16 pm

    mi-am inchipuit eu ca „suferi”, dar nu mi-am inchipuit „de ce”!
    stii tu cum se zice „daca iubire nu e, nimic nu e!” si iubirea asta fie te intalta, si te tine acolo in al noulea cer, fie te inalta si te doboara in acelasi timp! ce mai conteaza care dintre ele…eu zic sa zici merci ca ai pe cine sa iubesti! 🙂
    sa ai pace! 🙂

    Elena Culacenco a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 8:38 pm

    azi am ochii umezi,doar de bucurii…si tu ai dat inca una!!!!!! ma bucur din tot sufletul pentru sentimentele tale!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Delia a spus:
    noiembrie 30, 2011 la 11:41 pm

    Uite ca totusi exista si oameni fericiti! 🙂

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 12:00 am

    @monica: Bine zis: eu chiar multumesc ca am pe cine sa iubesc.

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 12:01 am

    @Elena: Mersi frumos, Elena.

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 12:01 am

    @Delia: Sper.

    monica a spus:
    decembrie 1, 2011 la 12:07 am

    acuma…la varsta ta iubirea nu ucide! (atunci cand nu e asa cum vrei tu)…la varsta mea…e fatala; …asa ca ma conformez! 🙂
    eu tin niste cursuri la copiii din clasa a 9a, ca sa ii invat sa deosebeasca iubirea de obsesie si sa recunoasca semnele abuzului (fac asta ca voluntariat pentru un ong de violenta domestica)…si lor le zic ” love should’t hurt”…m-ai pus in dilema cu „greutatea” ta…ca e groaznic cand doare (no matter why) dar si mai groaznic e cand nu ai dupa cine sa te doara…of, viata asta! 🙂 capu’ sus! o sa fie bine!

    Romana a spus:
    decembrie 1, 2011 la 12:12 am

    Eu am inteles ca scrii pe blog ”lucruri prea serioase”; inteleg ca incalci principii si mai inteleg ca te doare rau dragostea asta. 😛

    Dar nu inteleg de ce ai categorisit postarea asta cu categoria ”mistoace”.

    Important sa fie ce-ti doresti tu….ca de frumoasa e frumoasa. 🙂

    Romana a spus:
    decembrie 1, 2011 la 12:12 am

    …si mai inteleg ca am pierdut…trenul 😛

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 12:18 am

    @monica: Sper ca la mine nu e obsesie. 🙂 Dar o iubesc de simt ca-nnebunesc!

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 12:20 am

    @Romana: Nup. 🙂 Nu scriu pe blog despre lucruri prea serioase. Dar de data asta mi s-a intamplat.
    Pentru ca acolo am incadrat ce-a fost dragut din tot ce-am postat. O categorie care sa sune mai romantic n-am.
    Iti vine tie altul. 🙂

    Romana a spus:
    decembrie 1, 2011 la 1:04 am

    Intrebare intrebatoare: ea stie? 😉

    monica a spus:
    decembrie 1, 2011 la 2:31 am

    🙂 ma bucur din toata inima. 🙂 si ce o fi o fi…sincer… nu mai conteaza! 🙂
    ps: e frumoasa foc! si vie! 🙂 si eu iti zic asta numai dupa poze! 🙂

    Cristina a spus:
    decembrie 1, 2011 la 9:57 am

    Ouch! That hurts!…
    Si totusi iti doresc numai bine!

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 11:10 am

    @Romana: 🙂 Pai, tu ce crezi? Imi permiteam sa spun altora inainte sa afle ea?

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 11:12 am

    @monica: Iti multumesc.
    ps: Iti dai seama ca si eu cel putin la fel o vad. 🙂 N-am cautat-o, dar am gasit-o…

    drstoica a răspuns:
    decembrie 1, 2011 la 11:13 am

    @Cristina: Multumesc mult si la fel.

    darklorelei a spus:
    decembrie 3, 2011 la 9:32 am

    Banuiam eu ca despre asta era vorba. :)) Felicitari, doctore! It’s great to be in love!

    drstoica a răspuns:
    decembrie 3, 2011 la 12:40 pm

    @darklorelei: Multumesc.

    inahinah a spus:
    decembrie 5, 2011 la 8:28 pm

    aoleo, doctore. :))

    drstoica a răspuns:
    decembrie 5, 2011 la 8:59 pm

    @inahinah: Exact! 🙂

    Adina a spus:
    decembrie 7, 2011 la 5:48 pm

    Nu pot sa cred…dar ma bucur enorm pentru tine!

    drstoica a răspuns:
    decembrie 7, 2011 la 5:58 pm

    @Adina: Nici eu nu pot sa cred. 🙂 Dar tinand cont ca tu ma cunosti atat de bine, de atatia ani, iti dai seama ce tare m-a lovit sentimentul daca reactionez eu asa! 🙂

    O fata a spus:
    decembrie 26, 2011 la 8:49 am

    Ce sa mai zic?nu mai are importanta ce zic eu,important e ce-a scris absolutul din inima ta.

    drstoica a răspuns:
    decembrie 26, 2011 la 6:00 pm

    @O fata: Nici eu nu stiu ce sa mai zic… 🙂

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s