Costel Cuceritorul!
Azi am trait cea mai tare scena de sitcom din 2010!
In autobuz, nu neaparat aglomerat. Stateam pe scaun, ca batranii, intre usile 2 si 3. Urca intr-o statie doua muieri si doi homeless-i. Mi-am zis: „nu, nu cred ca sunt impreuna.”. O tanti foarte simpla, linistita. A doua – roscata (din cauza vopselei), imbracata binisor, foarte hotarata. Femeile s-au asezat pe scaune fata-n fata, intre usile 1 si 2. Langa ele, tot fata-n fata, s-au asezat si homeless-ii. Putzea unul dintre „domni” de-ti venea sa pui nasul la teava de esapament pentru un plaman de aer curat!
In spatele meu, pe doua scaune – un bunic, o bunica si (presupun) nepotica lor de vreo 5 anisori. Fetitei ii taia gura-n sabii, nu alta! Si avea un vocabular de nu-ti venea sa crezi! Zici ca citise Eliade si Sadoveanu din scoarta-n scoarta. Extrem de simpatica micuta!
Cucoana roscata s-a apucat sa vorbeasca la telefon. Suna a monolog, dar noi, astialalti, intelegeam tot, ca vorbea si tare si detaliat.
„Da, mergem cu doi oameni fara venituri prin Floreasca, ca am auzit ca se da faina, d-astea… Ihim. Poate luam si noi, da. Pe strada Glina, nu stiu… nu-i p-acolo? Costel? Pai, i-a facut aia farmece, iti spun io! Lasa, Gabi, ca Costel se intoarce acasa, la tine. Lu’ Luiza ii trebe padure tanara, n-are cum sa-i ajunga Costel. Costel e bolnav; ce, sta aia sa-l ingrijeasca in loc sa-l iubeasca? Costel se intoarce inapoi, la tine, ca ati construit ceva impreuna, ati construit un copil, o casa… E, lasa, ca nu te mai bate, se schimba!… Luiza ii face farmece, ca ea umbla cu argint, cu legari si dezlegari, l-a indragostit de ea, da’ Costel e barbat destept, se intoarce la tine. Gabi, crede-ma ca il cunosc pe Costel: se intoarce la tine, fata! Mereu s-a intors la tine.”
Convorbirea a continuat mult si bine. Pana cand un nene din spatele meu i-a strigat femeii: „Doamna, daca aveti de vorbit asa mult si tare, coborati la prima si urcati inapoi dupa ce terminati!” Raspunde copila de 5 anisori, naiva si dulce: „Nu va aude, e ocupata. Mai incercati odata!”. 🙂
Dupa inca vreo… nu stiu cate minute de dezbateri pe marginea lui Costel, cucoana s-a ridicat impreuna cu insotitoarea si homeless-ii, gata de coborare.
„Sa-i transmiteti salutari lui Costel din partea noastra!” i-a strigat cineva femeii.
„In seara asta bem. Se intoarce Costel acasa.”
Stiti, replici de-alea venite din public. 🙂 M-am amuzat sincer. Spectacolul a fost mult mai complex. In afara de putoarea omului strazii, restul mi-a placut la nebunie. 🙂
noiembrie 5, 2010 la 4:36 pm
spectacolul RATB-ului e intr-un anume fel.Dupa ce mi-am dat curu’ mare jos din masina de serviciu am fost nevoita sa il reiau pe 335 …Kusturica daca ramane fara material , e o paine de mancat la noi:)
noiembrie 5, 2010 la 4:51 pm
E, vezi? Tot 335! 🙂
noiembrie 5, 2010 la 7:19 pm
Gata m-am intors acasa :))
noiembrie 5, 2010 la 8:42 pm
Pai, de ce, Costele? Nu ti-a placut prospatura? :))
noiembrie 6, 2010 la 12:30 am
Funny as usual! Condimentez eu cu inca o faza: baba la vreo 70 si ceva de ani, micuta de statura, imbracata saracacios, astepta un autobuz, obiect nelipsit din mana dansei: poseta Luis Vuiton! Am ras pana la birou pe seama asta (eram invidioasa, bineinteles) :))))
noiembrie 6, 2010 la 1:06 am
Nu exista sursa de zambete mai serioasa decat strada! Daca refuzi sa o vezi, sa o asculti, sa o cunosti, inseamna ca n-ai umor. 🙂 Este, Oana?
noiembrie 6, 2010 la 1:12 am
Corect, doctore! Sursa de zambete si inspiratie totodata. „Zâmbetul durează doar o clipă, dar amintirile lui o viaţa întreagă.”
noiembrie 6, 2010 la 1:22 pm
Doctore, dar tu ce cautai in autobuz? Sau aveai chef de ras si era singura posibilitate? 🙂
noiembrie 7, 2010 la 12:25 pm
@Denysa: Era autobuzul meu. :))
noiembrie 21, 2010 la 4:04 am
Nu ma pot abtine sa nu comentez, deși abia m-am dat în blogul tău (nice name, btw).
Curat murdar. Sau cum s-ar mai spune pe la noi, curat românesc.
noiembrie 21, 2010 la 10:31 am
@Multumesc de vizita, Laura; te mai astept, fac si-o cafea data viitoare. 🙂
Cred ca mi-ar fi un dor nebun de „curatul romanesc” daca intr-o buna zi m-as muta departe. 🙂
noiembrie 22, 2010 la 3:38 pm
Tot aud povești savuroase întâmplate în autobuz, ar trebui să-mi mai dau jos fundul din mașină și să iau din când în când pulsul mersului lumii.
noiembrie 22, 2010 la 5:41 pm
@Zana Buna: Cred ca-mi cumpar autobuz. Unul in care sa se tot intample lucruri numai bune de povestit la gura sobei si a blogului. :))