Personaje din viata mea (I): Rasputin

Publicat pe Actualizat pe

Ma gandeam la cele mai simpatice personaje cu mari defecte care mi-au trecut prin viata. Le-as putea cuprinde in 3-4 romane. N-ar incapea toate pe aceeasi pagina; orgolii, alura de rol principal la fiecare dintre ele, nedreptatea de a lasa pe cineva mai nevorbit decat pe altul…

Le iau pe rand.

Pe cand lucram intr-o alta televiziune (nu spui care, ca sa nu se descopere cumva omu’ 🙂 ), eram coleg cu un operator irepetabil. Genul de persoana pe care o poti rezuma foarte usor in cateva cuvinte. Avea trasaturi definitorii, extrem de evidente zi de zi. Daca marii scriitori l-ar fi cunosut personal, sunt sigur ca astazi era deja prin „Enigma Otiliei”, prin „Amintiri din copilarie”… Ca sa nu zic decat de scrieri romanesti.

In caz ca aveai mare nevoie de 10 mii de lei, iar el ramanea fara bani de paine in buzunar, ti-i dadea fara nicio retinere. Te mirai de bunatatea lui, dar ii luai banii. Fiindca… va zic io.

Filma foarte ok. Se tavalea pe jos daca era nevoie; incerca, experimenta, tinea sa fie spectaculos si-apoi sa-i adresezi un „bravo” sincer. Si-o bere.

Frumusel, tinerel, cu mare trecere la doamne si domnisoare, inclusiv la prima nevasta oficiala, la a doua neoficiala si la cate-or mai fi urmat dupa. 🙂

Pontos. Si saritor. Nu te lasa sa fii suparat pe nimic. Intai iti dadea apa la moara si tot el te scotea din putul cu melancolie, nervi, nepasare.

Si:

Mintea de ingheta Dambovita in zilele ei cu valuri inalte. Pinocchio si-ar fi pierdut toata prestanta daca l-ar fi cunoscut pe… nici nu stiu cum sa-i spun, pentru ca avea un nume parca predestinat… Ii zic… Rasputin. 🙂

Deci mintea Rasputin ca un batalion intreg de pinocchi la un loc. Mergeam cu el la un interviu. Vedete, alea alea. Dadea bine, fiindca socializa usor, vorbea frumos, avea textele la el. Doar ca incepea: „Am filmat intr-o noapte la 3 nunti de vipuri. Fugeam de la unii la altii”. Sau: „Am facut un film documentar cu care am luat premiu la Cannes, dar in ultima clipa l-au anulat, ca eram roman si n-au vrut sa mi-l dea. Ma intreba Scorsese cum am reusit sa filmez asa, ca poate ma ia la Hollywood; mi-a scris si Spielberg. Sa va spuna Catalin, ca i-am aratat scrisoarea. Ce naiba, nu va mint, sa spuna Catalin, ca e aici de fata!”. Era clipa in care incercam sa crap pamantul cu calcaiul si sa intru acolo de rusine. Ce pana mea puteam sa zic? „Nu, domnu’, minte de rupe, uitati-va la nasul lui cum creste, e colegul meu Pinocchio”? Sau: „Da, doamna, asa e, are dreptate, l-a chemat Ron Howard sa filmeze pe Marte cand s-a facut Apollo 13”? Taceam, imi frecam lobul urechii cu 2-3 degete si priveam in jur ca la scoala cand ma scotea la tabla si habar n-aveam lectia, asteptand ajutor din clasa.

Intervievatul se uita la mine ca si cum eram complicele lui Rasputin ori ma privea cu subinteles: „Ba, ce minte asta! Nici tu nu-l crezi, este?”.

Rasputin se inchina la cel mai popular zeu antic: Bachus. Nu iesea din cuvantul astuia. Daca Bachus ii dadea din senin o sticla, un pahar, le golea cu sfintenie de ziceai ca n-au fost pline in viata lor!

Pe credincios il gaseai zilnic intr-una din 3 stari (mai mult sau mai putin fericite): 1.perfect treaz, fara chef, operator de duzina; 2.usor afumat, cel mai pontos din lume, operatorul perfect; 3.muci. Avea perioade cand il adunai de pe jos. Era imposibil sa pleci cu el la filmare. Asa am ajuns sa invat si meseria asta. Cat sa ma descurc onorabil ajutandu-mi colegele la interviuri, anchete etc.

Odata, la Teatrul de Vara din Mamaia, mersesem sa filmez doua vorbe cu Tociu si Palade. Nu, nu lucram la niciun Bingo, da’… na, faceam de toate. Rasputin dormea pe el din cauza tariei consumate. Mi-era si teama sa nu scape camera. N-ar fi fost pentru prima oara cand cadea cu ea. I-am tras pe oameni deoparte si le-am zis „…hai sa-ncercam, totusi”. Da’ ce, era chip? Nici nu intram in cadru. Rasputin plimba camera ca si cand urmarea vrabiute invizibile. La un moment dat, Tociu, amuzat si plictisit deopotriva, se indreapta spre Rasputin, il apuca atent de umeri si-l da cativa pasi inapoi. Il ajuta sa nu cada, il rezeama cu spatele de un perete, ii fixeaza camera pe umar, priveste prin obiectiv sa vada daca Palade intra in cadru, eu apas pe Rec si incepem filmarea. Cadru fix, dubla 1. Si ultima. Parea filmat dintr-o barca intr-o seara cu valuri decente. Dar a mers, pe cuvant. A doua zi, Rasputin se lauda ca a fost super tare la filmare, dar el nu-si mai amintea absolut nimic. Nimic!

Sau am mers odata acasa la Ion Dichiseanu. Uf, ce-mi mai placea nevasta-sa! Fiica era mica, n-o bagam in seama. Ma rog, divaghez. Dimineata, pe la 10. Maestrul avea un bar in casa, foarte frumos amenajat. Si bogat in sticle multicolore. Zice: „Beti ceva?”. Eu, repede: „NU”. Rasputin: „Daca beti si dvs, maestre, cred ca incercam si noi…”. „Nu, nu, multumim frumos, a glumit”, ma mai opun eu o data. „Eu, dimineata, nu servesc decat o vodca, un whisky. Voi?” „Noi, nimic, pe cuvant”, fac ultima incercare fara pic de zambet pe fata. „Haideti ca nu va refuzam, totusi. Puneti-ne si noua un paharel, doua”, ma face Rasputin k.o.

Inca o trasatura si gata. Imprumuta bani pe care uita sa-i mai dea vreodata inapoi. In ziua de salariu, era coada la usa redactiei. Creditorii veneau sa-si ia leii de la Rasputin. Rasputin lipsea. Invariabil. Iar contabila putea confirma ca omul isi ridicase banii cu o zi mai devreme. Parte dintre pagubiti, cu chiu, cu vai, mai primeau si inapoi, dar salariul se termina repede. Foarte repede! Si de unde sa le dea la toti, de unde sa-si mai faca si cinste zi de zi, de unde sa mai ramana si cu aia 10 mii de lei in buzunar pentru prietenul care-i cerea la nevoie? 🙂 Am avut si eu o experienta nefericita cu Rasputin, insa, gratie fostei neveste, mi-am recuperat datoria si m-am invatat minte.

In final, ii raman recunoscator. Eram doar un pustiulica si la muuulte doamne mi-a facut intrarea. Nici nu stiam prea bine altceva decat pozitia misionarului pe vremea aia. Doamnele au fost si dansele foarte dragute cu mine, le multumesc. 🙂

5 gânduri despre „Personaje din viata mea (I): Rasputin

    ce-ti doresc eu tie a spus:
    decembrie 28, 2009 la 10:57 am

    tare doctore, mi-l inchipuiam pe Tasputin al tau cum sprijinea peretii cu camera pe umar. Ieri am luat pe un nene la ocazie,care era cam dus cu Bachus. Adormise la un moment dat,cred k era de vina caldura din masina,dar i-am stricat somnul cand am intrat cu masina intr-un sant, ca sa evit sa ma tamponez de un Peugeot din fata mea,ca eu parca eram cu sania lui Mos Craciun,asa lunecam pe strada. A ajuns de pe bancheta din spate, printre scaune,la vreo 5 cm cu dintii de bord. i-a sarit si bautura si tot din cap mai ales cand a impins la masina k sa ies din sant. vezi doctore k sunt buni si astia la ceva 😉

    drstoica a răspuns:
    decembrie 28, 2009 la 4:17 pm

    Trebuia sa filmezi si tu toata faza, sa pui pe net, sa-l faci pe pasager vedeta. 🙂

    monicasicoe a spus:
    decembrie 6, 2013 la 3:08 am

    constientizam prin ceilalti propriile noastre calitati. sau defecte pe care apoi le corectam, ce zici?

      drstoica a răspuns:
      decembrie 6, 2013 la 8:12 pm

      Da, e foarte adevărat. Reflectăm, de multe ori, defectele celor din jur, atunci când spunem că nu le putem suporta. Dar eu le suportam. 🙂 Mă înțelegeam foarte bine cu omul. Știam că nu tre’ să-l mai împrumut cu bani, că nu tre’ să-l las să bea și că nu tre’ să-l cred aproape deloc. În rest, era ca pâinea caldă.

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s