Am suferit o pierdere cumplita

Publicat pe Actualizat pe

Am zis-o inca de-a doua zi si pe Pro FM, ca sa nu apuce colegul Ivan sa faca misto public inaintea mea. 🙂

Cu inceputul.

Ne-am adunat 5 insi si am plecat intr-o plimbare la Londra. Pe aeroport ne-am ciocnit (ce placut!) cu gemenele Cheeky Ryky Girls. Se intorceau acasa de la „Dansez pentru tine”. Se machiasera atat de bine, incat am crezut ca sunt si frumoase. Ca la corp, fetele sunt bine lucrate, nimic de zis. Nu, nu s-au bagat in fatza la check-in, la imbarcare, ba dimpotriva: s-au amestecat cu noi, muritorii de rand, ne-au lasat sa privim indelung silicoanele, ne-au si atins cu formele lor apetisante si, personal, am putut sa admir la ele un lucru: cat timp au stationat (conjunctural) in jurul nostru, fetele au vorbit NUMAI in limba romana. Nu cuvinte cu puternic accent de Bragadiru britanic, nu snobisme ieftine cu care deja ne-am obisnuit in cazul altora plecati afara. Bravo lor! Imi venea sa merg la ele cu Ivan si sa acceptam cazare gratis la Londra daca ni se oferea. 🙂

Ne-am mai intalnit cu pretenu’ Calin de la Voltaj. Isi conducea sora si nepotelul la aeroport. Eram gata sa nu-l recunosc: la fel de neras ca si mine, cu 2, 3 milimetri de par in plus fatza de cum il stiti de obicei… Ne desparteau cativa metri buni, aglomeratie… gagica-mea zice: „Uite-l pe Calin de la Voltaj!”. Ma uit… raspund: „Nu, ma, parca nu e el. Stai sa vedem: daca se uita si saluta, m-am inselat. Daca nu saluta, te-ai inselat.” S-a uitat… nimic. „Vezi, ma, nu prea e el!” Dar ma apropii ca sa nu pic de fraier. El era, normal, dar ora mult prea matinala (5.00) ma tzinea cu nisip in ochi si astia albastri nu prea imi bateau ca lumea la distanta.

Am ajuns la Londra, ne-am cazat, ne-am distrat, hai inapoi acasa! (Despre ce-am facut pe-acolo va povestesc data viitoare. Londra asta merita povestita in rate, ca-i multa rau. 🙂

In aeroport la ei, agitatie nu foarte mare. Un bar, un dutyfree, o imbarcare… Ne-am asezat cu totii la coada (coada de-aia romaneasca, stiti cum e: pe 10 randuri). Cand mai aveam 5, 6 persoane pana sa-i arat englezului pasaportul si biletul, ia-le pe-astea de unde nu-s. Da-i, cauta-le in cele doua locuri in care stiam ca tzin acte si bani de fiecare data. Nimic. In clipa aia am inteles perfect ce simtea Dl Goe in schita lui Caragiale, la pierderea biletului cu sapca de marinel.

Am iesit din rand si am continuat sa caut. Mi se facuse brusc foarte cald. Toata lumea din jur „stia” perfect ce facusem eu cu pasaportul, unde-l bagasem, numai eu nu stiam. Am dat o fuga inapoi pe drumul pierzaniei. Pe cine dreaq sa intrebi in ditamai aeroportul de un pasaport romanesc? M-am intors la poarta cu imbarcatii. Vedeam avionul pe geam cum isi inchide usile si isi ambaleaza motoarele. Gagica-mea se ruga de ala sa ma lase in avion pe ochi frumosi. Englezu’ „nu si nu”, normal. Ii zic: „Ma, nene. N-ai putea sa te convorbesti putin prin statie cu domnii colegi, poate a gasit vreunul un pasaport ratacit de fraierul de mine?” Englezu’ s-a conformat. Din partea cealalta, colegul i-a raspuns negativ. Avionul se pregatea sa zboare spre Bucuresti. Eu fixasem deja o banca rosie si lucioasa pe care sa dormim. Ca nici gagica-mea n-a vrut sa plece; a zis ca mai petrece o zi cu mine la Londra. Adica o noapte. 🙂 Dar nici bani nu mai aveam pentru intarzierea neprogramata in capitala Regatului Unit. Niste maruntis si speranta ca englezii nu ma vor purta pe la Ambasada vreo 3 zile ca sa-mi dea voie sa revin acasa. Ma resemnasem.

Exact ca in filmele americane in care Bruce Willis ii omoara pe toti raii si face lumea mai frumoasa, din statia lu’ englez se aude o voce ca a lui: „S-a gasit un pasaport romanesc. Asta e?” Normal, ca cine mama ma-sii sa mai piarda unul in acelasi timp, pe acelasi aeroport, cu bilet pentru acelasi avion? „Se intampla in fiecare zi”, vine replica linistitoare a englezului. „Stop avion!” Trecusera deja 10 minute de intarziere a zborului. Mi-au adus pasaportul si biletul, ne-au condus repede pana la poarta avionului, am urcat, locurile ne asteptau goale si caldute, si am plecat. Comandantul aeronavei m-a aplaudat, spectatorii-calatori au zis „bine, dracu’, ca si l-a gasit odata, ca ne prindea dimineata p-aici!” si gata povestea. Au urmat glume, interviuri ad-hoc, rememorarea evenimentelor si mi-am adus aminte unde lasasem pasaportul: pe masa baietilor care te cauta in bagajele de mana. Avusesem, din greseala, un suc acolo, mi l-au scos si aruncat, m-am grabit sa-mi adun resturile de tzoale trecute prin scaner si am lasat pasaportul orfan. Cu noroc si ceva turbulente pe drum, am ajuns in Romania la timp; a doua zi ma odihneam in emisie la Pro FM. Adica nu a doua zi; dupa doua ore.

E prima data cand pierd un asemenea act. Nici carnetul de note nu l-am pierdut vreodata cat am fost in scoala.

Si pana la urma, daca mai ramaneam o zi la Londra pe nepusa masa (ca nepusa ramanea la ce bani mai aveam in buzunar), ce se putea intampla? Mai stateam o data de vorba cu Britney Spears, cu Robin Williams, cu JLo… de ceara, fireste! 🙂

dsc_0324m

dsc_0272m

dsc_0750m

3 gânduri despre „Am suferit o pierdere cumplita

    andrathoughts a spus:
    Mai 2, 2009 la 11:21 am

    Sa sti ca iti sta bine langa Britney Spears, ce sa mai zic langa Beyonce:P Poze mai multe cu Londra, nu ai?

    drstoica a răspuns:
    Mai 2, 2009 la 4:15 pm

    Mersi, mersi. Sa stii ca am mai agatat si altele pe-acolo. :))
    Si am sa pun poze mai multe cu Londra, sigur ca da.

    incredibleyoung a spus:
    Mai 3, 2014 la 4:55 pm

    :))

Ia descarcă și tu niște vorbe aici!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s