Zi: martie 23, 2009

„Cinci piese scurte”. Foarte scurte, la Odeon

Publicat pe

odeonAm fost aseara la „Ionesco – cinci piese scurte”. E un spectacol montat de Alexandru Dabija la Odeon, pe texte de Eugen Ionesco. Un remix al scenetelor semnate de dramaturgul franco-roman, cu inserarea unor replici consacrate din piesele sale de rezistenta.

Spectacolul a fost premiat si invitat peste tot. Dureaza relativ putin: o ora si zece minute. Cineva intreba la intrare daca nu se serveste popcorn. Nu se servea. Ce noroc! 🙂 Si am stat in cea mai buna loja a salii, parca eram Gigi Becali in Ghencea. 🙂

Impresii. Regasim lejer situatiile lui Ionesco in cotidianul zilelor noastre, de parca omul inca ar trai. E precum Caragiale. „Il cunoasteti?”, „Salonul auto” (cel mai slabut), „Guturaiul oniric”, „Lacuna” (demential) si „Fata de maritat”. 5 minispectacole in care Antoaneta Zaharia si Ionel Mihailescu joaca pentru festivaluri, cu cate doua, trei roluri fiecare. Adica daruirea e maxima, iar talentul ii ajuta din plin. Foarte bune prestatiile tuturor, nu va ganditi ca doar remarcatii sunt de vazut.

M-a dezamagit putin scenografia simplutza, specifica textelor lui Eugen Ionesco. Asteptam de la Dabija o viziune ceva mai complexa a spatiului, ca e Dabija, nu?

Oricum, „Cinci piese scurte” e un spectacol care-ti face seara frumoasa. Important e cum o completezi. 🙂

La restaurantul care nu este

Publicat pe Actualizat pe

Ieri am avut o zi de plimbari, vizionari, schimb de vorbe duminicale si zambete in grup. Adica m-a luat colegul Tony de la InfoPro si, impreuna cu gagicile noastre, am iesit prin oras hotarati sa mancam in limba vietnameza. 🙂 Unde? La Thang Long. E primul care-ti apare pe pagina la cautarea in google. Eu nu-l stiam, Tony se familiarizase deja cu el in vreo 3 randuri. Pe langa Foisorul de Foc.

Ne-am imbarcat si-am plecat. La Thang Long, liniste totala. Poarta inchisa. Felinare aprinse inauntru. Nu program de vizite, nu nimic. Tony zice: „Ma, asta o fi poarta sau urmatoarea?”. Pe cladire – o firma impunatoare de sub streasina pana-n pamant. Deci Thang Long era, nu altul. Zic: „Vad lumina vietnameza inauntru; clar e cineva pe-acolo”. Si-atunci, una dintre gagicile noastre se apuca si bate in geam. Eu m-am departat, pregatit sa fug de aia mici si galbeni. Pe fereastra iese un cap romanesc cu mult par. Barbat. „Da”, ne raspunde omul. „Restaurantul vietnamez…”, se fastaceste gagica. „Ce restaurant vitnamez?” vine replica individului. „Ba, scrie mare pe toata casa ta: Restaurant Thang Long! Tu de unde aterizezi?” m-am rastit la el in gand. „Aa, da… Restaurantul Thang Long… Nu mai e.” A zambit si ne-a inchis fereastra. Deci adio mancare dulce-acrisor-sarat-foarte iute. Am plecat minunandu-ne cu zambete de extraordinarul restaurant vitnamez Thang Long care este. Care fusese, adica.

In drum spre masina… hopaa!… restaurant mexican. El Torito. Intram? Pai, da. Arata bine. Or avea tacos? Hai sa vedem.

template_acasa_slice_02Inauntru, pe scari in jos, la nefumatori, pustiu. Perfect, suntem numai noi. E destul de intim, nu va ganditi ca am intrat in vreo hala. Ne-am asezat, am lecturat meniul, am comandat si-am asteptat. Au urmat niste feluri de mancare de la „foarte picant” in sus. Excelenta bucataria! Coastele de porc intre cartofi mexicani (de la McDonald’s 🙂 ) si tacos-ul de pui sunt de neratat. Si preturi rezonabile. Saru’ mana pentru masa; acum sunt acasa si ma duc sa bag o ciorbitza traditional romaneasca.

Cred ca weekendul viitor iesim din nou, cu Tony si gagica, la o cina prin restaurante care nu sunt. Am vazut ca, oricum, excursia se termina foarte bine, deci repetam experienta. 🙂