Ah, ce munți de zăpadă neagră și frumoasă s-au strâns pe marginea străzilor din București! Ca-n povești! Sa trăiești! 
E partea cea mai sublimă a iernii (dacă-mi permiteți superlativul ăsta forțat)! Când din alb și pufos, totul devine negru și pufos. Basculante intregi de noroi curat s-ar strânge dacă cineva ar vrea să facă așa ceva. Dar nu vrea. Păi, de ce să vrea?! Ca să rămână locul gol pe marginea străzilor, șoselelor și să aibă mașinile unde parca? De ce să nu parcheze pe banda unu ca să incurce ca lumea circulația și să facă omu’ câte o ora-două până la job?
Nu zic, era cazul să vină odată primăvara, că peste vreo 9 zile incepe cea mai scumpă lună a anului. La propriu și la figurat. Una cu ghiocei, cu frezii, cu niste soare cald, cu măcar 10-20 de grade in plus… și cu fata frumoasă căreia să i le dăruiești pe toate astea! Sau, mă rog, cu un baiat care să ți le dăruiască din inima, după caz.
Deocamdată, contemplăm munții de zăpadă neagră ca pamântul arabil. Acu’ ar merge o bătaie cu bulgări! Sau… ia să facem un om de zăpadă care să semene cu Denzel Washington. Vedeți? In cazul oamenilor de zăpadă, procesul e invers decât la oamenii in carne și oase. Michael Jackson intâi a fost…
Later Edit: Iaca, tocmai ce-am ajuns acasă. Am văzut, pentru prima oară pe tot drumul, nu știu câte buldozere cu lamă, basculante și muncitori care incărcau zăpada murdară. Deci se poate și la noi in țară ca afară…
2 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
In mai tot acolo o vezi… poate o vedem pe o terasa!
Tre’ să dau un “later edit”, că țin ăștia să mă contrazică.
Dar de pe o terasă tot vedem. 